Sunt printre noi. Le vedem la cumpărături, în hale, la birouri, prin oraş. La prima vedere par femei obişnuite, preocupate doar de grijile zilnice. Odată ajunse acasă, însă, începe coşmarul. Şi asta pentru că aleşii inimilor lor s-au transformat în monştri, iar căminul conjugal a devenit un loc al groazei, unde sunt înjurate şi snopite în bătaie, în faţa copiilor.

Sătule să rabde, unele dintre victimele violenţei domestice ajung să se refugieze într-un adăpost de urgenţă deschis în Bihor de către o organizaţie neguvernamentală. Locaţia e confidenţială, căci altfel victimele ar fi în pericol...

Fuga de bătaie

"Femeile nu ajung aici după prima palmă! De ruşine sau cu speranţa că bărbatul se va schimba, majoritatea au fugit de acasă doar atunci când viaţa lor ori a copiilor a fost pusă în pericol", povesteşte Dana, coordonatoarea singurului adăpost în regim de urgenţă acreditat din nord-vestul României, rezervat victimelor violenţei domestice. Acesta a fost deschis în 2007 de o fundaţie din Bihor, care îl finanţează integral din fonduri proprii, neavând niciun sprijin financiar din partea autorităţilor. Numele ONG-ului precum şi locaţia centrului sunt ţinute la secret din motive de securitate. "Unii agresori au aflat despre noi şi ne-au urmărit prin oraş, vrând să ajungă la victime", îi explică BIHOREANULUI Emilia, o reprezentantă a fundaţiei, în drum spre adăpostul ascuns într-un sat din Bihor. Dacă unul dintre agresori află locaţia centrului, victima nu mai poate fi ţinută acolo, căci le-ar pune în pericol şi pe celelalte refugiate.

Casa are o capacitate de 11 locuri în trei camere, în care de obicei sunt cazate, gratuit, trei mame însoţite de copii. Din 2007, adăpostul a găzduit o sută de victime. Fiecare cu povestea ei tragică...

Violenţa nu alege

Violenţa în familie nu este nicidecum "rezervată" celor din mediul rural, cu venituri mici sau fără educaţie, spun angajaţii ONG-ului. "Nici 10% dintre femeile care ajung la noi nu sunt de etnie romă. Multe dintre familiile cu astfel de probleme sunt formate din parteneri cu studii superioare, din mediul urban. Am avut şi o psiholoagă pe care soţul o lovea constant. De ce? Pentru că nu-şi aranja la dungă hainele în dulap!", povesteşte Dana.

Specialiştii spun că, insultate şi umilite sistematic, unele victime îşi pierd atât de mult încrederea în sine încât ajung să creadă că bătaia pe care o primesc este, cumva, firească. "M-a şocat o replică a doamnei psiholog. Îmi spunea că e normal ca el să aibă astfel de ieşiri, căci vine de la muncă nervos", zice coordonatoarea centrului.

Vânate de agresori

Mulţi bătăuşi par în societate cei mai "cuminţi" soţi ori iubiţi. Este şi cazul unei orădence. "El părea un îngeraş. Îi spunea femeii «Iubi» în faţa prietenilor, dar asta nu-l oprea să o bată când ajungeau acasă. Odată i-a rupt maxilarul", povesteşte Dana. Cu acest bărbat, taximetrist de meserie, reprezentanţii ONG-ului au avut de furcă mult. "A descoperit numele fundaţiei noastre şi ne urmărea prin oraş, cu ajutorul colegilor lui, care-l anunţau prin staţie".

Cu ajutorul fundaţiei, femeia abuzată a cerut împotriva lui un ordin de restricţie, care-i interzicea să se apropie la mai puţin de 200 de metri. L-a obţinut, dar în timpul procesului iar a fost în pericol. "Când duceam victima de la instanţă la adăpost schimbam maşinile în parcarea subterană de la Lotus, ca să nu fim urmăriţi", îşi aminteşte Dana.

"Copiii au văzut tot..."

Centrul este supravegheat de un administrator, nea Petru, care locuieşte împreună cu soţia sa la etajul clădirii înconjurate cu garduri înalte şi păzite de câini. În adăpostul temporar locuiesc acum două mame, una cu şase copii, iar cealaltă cu doi, ambele de la ţară. Cealaltă cameră e ocupată de un pensionar care a fost bătut măr chiar de propriul fiu. "Legea mă obligă să am un loc şi pentru un bărbat", explică gazda.

Într-una din camere, o femeie de 38 de ani îi spune franc reporterului: "Putem vorbi şi de faţă cu copiii. Au văzut toate bătăile şi au fost, la rândul lor, daţi afară din casă. Ştiu, deci, despre ce e vorba". Femeia are 10 copii, dar numai şase o însoţesc în adăpostul temporar, două fete majore fiind căsătorite, iar alţi doi copii preferând să rămână acasă cu tatăl lor în momentul fugii. "Cu ei s-a purtat tot timpul mai bine, spunea că seamănă cu el. Ceilalţi erau doar ai mei...", povesteşte cu glas stins femeia.

Bărbatul era violent aproape în permanenţă, indiferent dacă era beat sau treaz. Cu excepţia unei perioade de patru ani, imediat după ce toată familia s-a pocăit. "După un timp, a reînceput cu bătăile. Era şi gelos, în ochii lui eram o curvă. Când fetele mai mari au început să se machieze şi şi-au făcut câte un prieten, le spunea şi lor la fel", se destăinuie victima.

Bătută cu biciul

A suportat abuzurile ani mulţi înainte să se convingă că omul nu se va schimba niciodată, mai ales că o bătea sălbatic, inclusiv cu biciul pentru cai. După un timp, sfătuit de un naş de-al lui să nu lase urme atât de vizibile, se mulţumea "doar" s-o pălmuiască până o punea la pământ. "Într-o noapte m-a scos din casă, cu copii cu tot, aşa că am fugit la o soră de-a lui. De multe ori eu dormeam în grajd, ca să nu mă vadă. Mă lăsau copiii să intru pe geam după ce adormea el", zice femeia.

Nici copiii n-au scăpat de mânia tatălui. "Într-o zi, când m-am băgat în faţa lui mami, ca să n-o bată, m-a luat de gât", povesteşte un băieţel de doar 12 ani. Privindu-l, femeia explică: "L-am tot iertat, că mă gândeam la copii, dar acum îmi dau seama că nu le-am făcut un bine. Au fost traumatizaţi de ceea ce au văzut".

De câteva luni, locuiesc toţi şapte în centrul fundaţiei, iar mama se gândeşte îngrijorată ce ar putea face pe viitor, căci toată viaţa ei a fost casnică. Adică slugă la bărbat. "Mi-ar trebui o locuinţă. Am cerut la un moment dat la primăria de la noi din comună, dar primarul m-a convins să mă întorc acasă. Am greşit atunci că l-am ascultat", povesteşte femeia, dezvăluind neputinţa ori indolenţa autorităţilor locale în asemenea cazuri.

În braţele agresorului

Cum nu sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, agresorii pot cere să-şi vadă copiii o dată pe lună. Desigur, nu în "casa secretă". "Întâlnirile au loc la sediul DGASPC Bihor, în prezenţa unui psiholog. Uneori copiii sunt însoţiţi şi de victimă, iar atunci agresorul fie spune că s-a schimbat, fie recurge la ameninţări. Când se văd doar cu copiii, încearcă să-i tragă de limbă, să afle unde e mama", povesteşte coordonatoarea centrului. O altă metodă prin care agresorii încearcă să dea de urma victimelor e să le dea dispărute la Poliţie, pentru a fi anunţaţi. "De aceea, cum primim un caz nou, cum anunţăm Inspectoratul de Poliţie, să ştie că nu e vorba de persoane dispărute", explică Dana.

Dacă unele victime au reuşit s-o ia de la capăt, altele, din tot felul de pricini - din lipsa banilor, a unui loc de muncă sau pur şi simplu a curajului -, se întorc în braţele celor care le-au transformat în animale. "Femeia care trăia cu taximetristul s-a întors la el de bunăvoie înainte să expire ordinul de restricţie. Unele s-au obişnuit cu bătaia, nu ştiu altceva. Din femei inteligente ajung să nu mai poată gândi", spune Dana.

Ruptă din rai...

Chiar dacă violenţa în familie e considerată una dintre cele mai grave probleme ale societăţii, soluţiile eficiente întârzie să apară. Asistenţii sociali povestesc că în multe cazuri, în special în zonele rurale, autorităţile locale ignoră situaţiile de risc şi chiar le recomandă victimelor să nu depună plângeri împotriva bătăuşilor.

În alte comunităţi agresorii sunt chiar prieteni cu primarii sau poliţiştii. Astfel, simţind că nu le protejează nimeni, multe femei decid să rămână la domiciliul conjugal în orice condiţii. "Bărbaţii le şi ameninţă că vor rămâne fără copii dacă pleacă. Nu e adevărat: legea protejează mama şi copilul în faţa agresorului!", subliniază Dana.

Din 2012, victimele pot solicita ordine judecătoreşti de protecţie împotriva agresorilor, dar şi aici lucrurile merg greu. "În unele cazuri, instanţa stabileşte executarea ordinului abia după recurs şi, astfel, procedura durează. Mi-a luat şi două luni să obţin un ordin de protecţie", spune coordonatoarea adăpostului.

Oricum, puţine sunt femeile care s-au încumetat să se adreseze justiţiei. Restul rămân în continuare închise în propria suferinţă. Pentru că, pentru prea multe, bătaia este încă ruptă din rai...

"IUBIRE" VIOLENTĂ
Una din patru

Un studiu coordonat de Comisia Europeană arată că o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă. În perioada 2004-2011, în România au fost raportate 82.000 cazuri de violenţă în familie şi 800 decese cauzate de aceasta.

În realitate, numărul victimelor ar fi mult mai mare. Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională arăta că în fiecare an cad victime ale abuzurilor peste 1,2 milioane de românce şi doar 1% din total depun plângeri împotriva agresorilor, intrând astfel în statisticile oficiale.

Potrivit DGASPC, în 2014 s-au înregistrat în Bihor 15 cazuri de violenţă în familie. În acte...