Telenovelă în toată regula în Ştei, având în rolul principal un agent de poliţie disputat de două fetişcane care, după cum a constatat Bihorel, n-au împlinit încă, laolaltă, vârsta celui care le-a furat inima.

Poliţistul a divorţat anul trecut de a doua nevastă, care l-a prins că se încurcase cu o liceană, iar apoi s-a despărţit şi de amantă, pentru o alta, cu vârsta „legală”, care se laudă cu noua cucerire pe reţelele sociale, aruncând însă şi „săgeţi” către fosta iubită, ce i-ar fi „rănit băiatul”.

Băiat vorba vine, căci are 38 de ani, deci bărbat în toată regula, după cum comentează unii localnici, revoltaţi de lipsa de moralitate a craiului în uniformă. Stârnită, juna abandonată a răspuns, recent, cum altfel, tot cu un filmuleţ în care prezintă zecile de apeluri primite de pe un număr ascuns de la fostul iubit, inclusiv o discuţie audio înregistrată, în care acesta îi jură iubire, în timp ce, culmea, era cu actuala prietenă în vacanţă pe litoral.

Cum se va termina telenovela rămâne de văzut, dar Bihorel nu poate să nu-i atragă amorezului atenţia, aşa cum i-a transmis şi fata în filmare: „Chestiile astea niciodată nu o să le facă un poliţist care se respectă şi e respectat”...


 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!