După ce, în ultima zi din anul 2021, un perete de stâncă de lângă cascada Vadu Crişului s-a prăbuşit, prefectul Dumitru Ţiplea a convocat mai mulţi specialişti într-o comisie care a făcut o verificare în teren.

Reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Salvamont, ISU, Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, ABA Crişuri, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii au mers în zonă şi, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Vadu Crişului, au evaluat situaţia. Ei au constatat că stânca înaltă de circa 9 metri şi lungă de circa 25, care s-a prăbuşit, a fost afectată de scurgerile de pe versanţi, torenţi şi de râul Crişul Repede, care a erodat malul stâng.

Eroziunile pot continua, „existând posibilitatea desprinderii unei alte porțiuni, inclusiv distrugerea cascadei și a drumului de acces spre peșteră și cabană”, după cum se arată în raportul comisiei.

Din cauza prăbuşirii care deja a avut loc, punctul de belvedere amenajat deasupra cascadei Vadu Crişului a devenit un pericol pentru turişti, iar comisia a cerut demontarea lui de îndată.

În plus, în zonă trebuie montate indicatoare care să interzică accesul la baza cascadei, atât de pe mal, cât și din apă, au mai stabilit specialiştii. Tocmai pentru că există riscul ca şi cascada să se prăbuşească, turiştii ar trebui să evite zona din imediata apropiere.

Comisia a mai cerut ABA Crişuri să facă un studiu hidrologic, iar Primăria Vadu Crişului un studiu geotehnic, o expertiză tehnică şi un studiu de specialitate, ca fază premergătoare pentru punerea în siguranță și stabilitate a zonei afectate.