BIHOREANUL şi Teatrul Regina Maria lansează un nou concurs cu invitaţii la spectacolele acestei stagiuni. De data aceasta, sunt puse în joc bilete la "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas" şi "Căsătoria".

Regizat de Bobi Pricop, spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas" este montat după piesa cu acelaşi nume a dramaturgului englez Dennis Kelly, care urmăreşte întreaga viaţă a personajului principal - interpretat de Richard Balint - de când e tânăr până la sfârşitul vieţii, arătându-i transformarea dintr-un om "nepătat" într-unul fără principii. 

Pentru a câştiga o invitaţie dublă la spectacolul "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas", care urmează să fie jucat sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare, trebuie să daţi "like" şi "share" public imaginii de concurs postate pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI, până vineri, ora 12. Câştigătorii vor fi anunţaţi în aceeaşi zi.

De asemenea, BIHOREANUL şi Teatrul Regina Maria pun la bătaie şi o invitaţie dublă la spectacolul "Căsătoria", regizată de Alexandru Mâzgăreanu, după textul cu acelaşi nume scris de Nicolai Vasilievici Gogol şi publicat în 1842.  Piesa aleasă este o comedie cu accente cinice despre relaţii şi singurătate. 

Pentru a câştiga o invitaţie dublă la spectacolul "Căsătoria", care urmează să fie jucat marţi, 7 aprilie, de la ora 19, la Sala Mare, trebuie să daţi "like" şi "share" public imaginii de concurs postate pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI, până luni, 6 aprilie, ora 12. Câştigătorii vor fi anunţaţi în aceeaşi zi.