BIHOREANUL şi Teatrul Regina Maria te invită la spectacolul "Cancun", care va avea loc marti, 13 ianuarie, ora 19, Sala Mare, Teatrul Regina Maria.

Dă Like şi Share public imaginii de concurs postată pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI şi ai şansa de a câştiga una din cele două invitaţii duble puse la dispoziţie cititorilor.

Câştigătorii vor fi extraşi prin intermediul portalului random.org.

Doritorii se pot înscrie în concurs până luni, 12 ianuarie, la ora 18, şi vor fi anunţaţi atât pe site-ul www.eBihoreanul.ro, cât şi prin mail. Invitaţiile vor putea fi ridicate apoi de la casieria teatrului cu cartea de identitate, în cursul zilei de marţi, între orele 10 şi 19.

Cancun e povestea a ceea se întâmplă când vacanţa de vis devine viaţa pe care n-ai visat niciodată s-o trăieşti. Formarea unui cuplu, fericirea şi împlinirea personală stau adesea în cele mai mici decizii pe care le-ai luat la un moment dat. E o comedie în care timpul şi spaţiul sunt cu totul şi cu totul stranii, se arată în descrierea piesei, postată pe site-ul teatrului orădean.

Prieteni de-o viaţă, Reme, Vicente, Laura şi Pablo (două cupluri căsătorite de mai bine de 20 de ani) decid să-şi petreacă vacanţa de vară în frumoasa staţiune Cancun din Mexic. Într-o noapte, după câteva pahare în plus şi discuţii interminabile, Reme le mărturiseşte prietenilor săi că vieţile lor ar fi putut fi cu totul altfel! În dimineaţa următoare, realitatea e una cu totul diferită de cea din seara precedentă - toate reperele din viaţa lui Reme se schimbă.

"Cancun" este o comedie agilă şi distractivă despre cum ar fi putut fi viaţa... un joc de-a "ce-ar fi fost dacă", o poveste în care celelalte vieţi posibile şi iubirile imposibile au devenit realitate.