Cel de-al cincilea sezon al concursului "Vocea României" a fost câştigat, vineri seară, de Cristina Bălan, fosta solistă a trupei Impact, din echipa lui Tudor Chirilă.

În marea finală, alături de Cristina s-au luptat Michel Kotcha şi Tobi Ibitoye, din echipa lui Smiley, şi Tomi Weissbuch, din echipa lui Marius Moga. Loredana nu a avut niciun concurent în finală.

Cristina Bălan a câştigat trofeul în urma voturilor telespectatorilor, ea urmând să primească şi un cec în valoare de 100.000 de euro. Pe locul al doilea în finala "Vocea României" s-a situat Tomi Weissbuch, pe locul al treilea - Tobi Ibitoye, iar pe poziţia a patra - Michel Kotcha.

Pe parcursul spectacolului de vineri seară, Cristina Bălan a avut 3 momente: a interpretat singură melodia "This Is My Life", a cântăreţei Shirley Bassey, apoi a cântat împreună cu antrenorul ei melodia "Vama Veche", după care a cântat alături de Corul Regal, dirijat de Eduard Dinu, melodia "The Show Must Go On", a trupei Queen.

La anunţarea rezultatului, Cristina a ieşit de pe scenă după soţul ei, alături de care a şi reapărut, ulterior, în faţa publicului.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, Cristina Bălan a studiat muzica încă din clasele primare. Când a fost să dea la facultate a ales să fie studentă la Conservator, dar a renunţat după doi ani, din cauză că se plictisise de prea multă teorie. În 1998, Cristina Bălan a participat la un casting pentru a intra în trupa Impact, iar mai târziu a înfiinţat trupa ABCD.

Artista are în prezent 34 de ani şi este mama unor gemeni, Toma David şi Matei Nikolas, născuţi în 2013. În această perioadă, Cristina Bălan şi-a dedicat timpul creşterii celor doi băieţei, dar spune că nu poate să renunţe la pasiunea sa pentru muzică. Acesta este motivul pentru care a decis să participe la "Vocea României".

Celelalte ediţii ale concursului au fost câştigate, în ordine cronologică, de Ştefan Stan, Julie Mayaya, Mihai Chiţu şi Tiberiu Albu.