Din primăvară, prin cea de-a patra categorie de câştiguri, la Loto 6/49 vor fi câştigători şi jucătorii care au "prins" trei numere.

"Loteria Română a luat această măsură pentru a dinamiza jocul Loto 6/49, şi pentru a-i spori atractivitatea în concordanţă cu aşteptările jucătorilor. Se preconizează ca această măsură să fie pusă în aplicare în primăvara acestui an", au precizat reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.

Astfel, se aproximează că numărul câştigătorilor va fi de 10 ori mai mare.

În ceea ce priveşte preţul unui bilet, în momentul de faţă, Loteria Română a asigurat că va face tot posibilul să nu modifice semnificativ preţul unei variante simple la Loto 6/49.

Jocul Loto 6/49 a fost introdus sub actuala formă în portofoliul de produse al Loteriei Române la începutul anului 1993 şi este cel mai popular joc din România care oferă anual câştiguri deosebit de atractive. Numai în anul 2009 la jocul Loto 6/49 s-au acordat 102.305 câştiguri în valoare totală de 188.846.669 lei.

În prezent, tragerile Loto 6/49 şi Noroc au loc de două ori pe săptămână în zilele de joi şi duminică. Pentru fiecare tragere Loto 6/49 se joacă în medie 1.200.000 de variante, numărul acestora variind în funcţie de valoarea premiului de categoria I.