După ce o familie de castori a ros mai mulți arbori de pe malurile Crișului Repede, între podurile Densușianu și Sfântul Ladislau, specialiștii locali au stabilit că relocarea rozătoarelor la marginea Oradiei ar fi cea mai bună soluție.

Concluzia a fost trasă de reprezentanții mai multor instituții și organizații de protecția mediului, care s-au întâlnit la finalul săptămânii trecute, la Primăria Oradea, conform unui comunicat al municipalității transmis luni.

„Discuțiile s-au axat pe găsirea unor măsuri eficiente pentru protejarea arborilor de pe malul Crișului Repede, fără a afecta echilibrul natural al zonei”, se arată în comunicat.

Potrivit unei analize realizate de Ecotop Bihor, o familie formată din doi castori acționează în Oradea, pe un areal de aproximativ trei kilometri. Ei „sunt preocupați de construirea unui habitat, motiv pentru care rod tulpinile arborilor de esență moale (salcie și plop) din apropierea râului”.

Castorii sunt o specie protejată, așa că nu pot fi capturați sau eliminați. Totuși, pentru că produc pagube, până acum fiind vinovați de distrugerea a cinci arbori maturi și a altor cinci tineri, specialiștii caută o soluție. Relocarea pare cea mai bună variantă, conform primelor discuții.

„În perioada următoare, toate instituțiile implicate vor colabora pentru elaborarea unui plan care să faciliteze relocarea naturală a familiei de castori spre periferia orașului, departe de zonele urbane. Metodele utilizate vor respecta legislația în vigoare și nu vor afecta bunăstarea animalelor. Pentru identificarea unei locații adecvate, Administrația Bazinală de Apă Crișuri va analiza mai multe zone, una dintre variantele propuse fiind în partea de vest a orașului, în arealul Sitului Natura 2000”, a mai transmis Primăria.

Până la finalizarea planului de relocare, Primăria și ABA Crișuri vor monta plase de protecție în jurul trunchiurilor arborilor expuși. Această soluție se practică și în străinătate, utilizarea plaselor metalice fiind frecventă în zonele unde trăiesc castori.

La întâlnirea de la Primărie au participat Cristina Stănescu, șef Serviciu Spații Verzi Urbane, Facilități de Agrement și Sport, și Ramona Bakk, consilier în cadrul Compartimentului Spații Verzi din Primăria Oradea; Claudiu Oros, reprezentant al Administrației Bazinale de Apă Crișuri; Horia Cartiș, director al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) Bihor; Dorina Radoveț, reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului Bihor; Andrei Acs, reprezentant al organizației Ecotop; și Gyula Zatyco, consilier în cabinetul primarului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!