Un american care a suferit de o formă gravă de Covid-19 a aflat că viaţa lui costă 1,1 milioane de dolari. Atât este factura pe care bărbatul, care a stat două luni în spital, a primit-o, pentru serviciile medicale de care a beneficiat. 

Potrivit The New York Post, Michael Flor (70 de ani), din Seattle, a fost tratat pentru COVID-19 la Swedish Medical Center, în Issaquah. El a făcut o formă complicată şi a stat la Terapie Intensivă multă vreme, fiind pacientul cu cea mai lungă perioadă de internare de la acest spital: 62 de zile.

Factura primită de Flor după externare se întinde pe 181 de pagini şi are un total de plată astronomic: 1.122.501 dolari.

Peste 9.700 de dolari a costat cazarea la Terapie Intensivă, iar 408.912 dolari a fost preţul izolării impusă de infectarea cu Covid-19 şi costumele de protecţie purtate de personalul medical care l-a îngrijit. Costuri mari au fost percepute şi pentru medicamentele cu care bărbatul a fost ţinut în viaţă.

Michael Flor a declarat jurnaliştilor americani că, din fericire, are o asigurare medicală care va acoperi aceste cheltuieli, însă s-a arătat oarecum jenat că această companie va trebui să plătească atât de mult pentru viaţa lui. 

"Mă simt vinovat pentru că trăiesc. De ce eu? Am meritat toate astea? Uitându-mă la costul incredibil este clar că am remuşcarea supravieţuirii", a declarat Flor pentru presa din America.

Cazul lui nu e singular în SUA. La sfârșitul lunii mai, un profesor de liceu din Colorado a primit o factură de 840.000 $ pentru perioada petrecută în spital cu COVID-19.