Locuitorii din Crișana, așadar și cei din Bihor, vor resimți un episod extins de caniculă în această săptămână, urmat de o răcorire semnificativă și mai multe zile cu instabilitate atmosferică – arată estimarea publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 21 iulie – 3 august.

Potrivit meteorologilor, până pe 25 iulie, media maximelor termice în regiune va oscila între 32 și 36 de grade Celsius.

Ulterior, în următoarele două zile, temperaturile vor scădea semnificativ, ajungând la o medie de aproximativ 26 de grade. Apoi se va încălzi din nou, iar la începutul lunii august maximele vor fi de circa 30 de grade.

Pe timpul nopții, minimele se vor menține relativ ridicate, cuprinse între 15 și 19 grade în prima săptămână, respectiv între 13 și 16 grade în a doua parte a intervalului.

În ceea ce privește precipitațiile, ANM anunță că manifestările de instabilitate atmosferică vor fi izolate până pe 25 iulie, urmând să se extindă pe arii mai largi între 26 și 29 iulie. După această perioadă, fenomenele instabile vor deveni din nou mai puțin frecvente, apărând pe suprafețe relativ restrânse.

Amintim că județul Bihor se află până marți dimineața, la ora 10, sub cod galben de caniculă, cu maxime estimate la 37 de grade.

Prognoza pentru toate regiunile țării:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!