Designerul Cătălin Botezatu şi-a lansat marţi la magazinul Diverta din Lotus Center primul volum dintr-o serie de trei cărţi biografice, scrise de Monica Vlad, jurnalistă la revista Story, în prezenţa a câteva zeci de orădeni, majoritatea femei, de toate vârstele. Evenimentul a fost prezentat de Beatrice Szuhai.

Cu volumul în mână, fanele creatorului de modă l-au aşteptat mai bine de 20 de minute pentru a primi un autograf. Botezatu, sosit la magazin alături de scriitoarea cărţii, le-a spus orădenilor că se bucură că îşi lansează prima parte a biografiei şi într-un oraş "drag sufletului" său. "Am ales să lansăm cartea în oraşele cele mai importante din ţară, iar Oradea este un oraş pe care-l iubesc", le-a spus Cătălin Botezatu fanilor adunaţi la Diverta.

În scurtul său discurs dinaintea sesiunii de autografe, designerul a declarat că volumul "Pedeapsa" vorbeşte despre "lucruri profunde, care ţin de durere", şi nu despre detalii despre viaţa sa amoroasă.

"În urmă cu 14-15 ani am trecut printr-o perioadă cruntă. Eram un tânăr om de afaceri şi pierdusem 22 de milioane de mărci, practic am pierdut totul. Pentru asta am plătit chiar cu preţul libertăţii", a declarat Cătălin Botezatu, referindu-se la perioada pe care a petrecut-o în arest preventiv la închisoarea de maximă securitate din Cremona, Italia, după ce fusese acuzat împreună cu un partener de afaceri de bancrută frauduloasă. Creatorul de modă a mai spus că volumul este "o asumare a trecutului".

Înainte de a trece la semnarea autografelor, designerul a afirmat că speră că cititorii cărţi îl vor descoperi în ea pe "omul Cătălin Botezatu" şi le-a urat celor prezenţi "Sărbători Fericite!".

După discurs, designerul s-a pus pe semnat autografe pentru toţi doritorii care s-au înghesuit să primească semnătura lui Cătălin Botezatu pe propriul volum. La Oradea, designerul a venit însoţit şi de Andrei Ionescu, fiul său pe care l-a recunoscut de curând, în urma unui test de paternitate. Andrei, portar al unei echipe de fotbal şi manechin în mai multe prezentări ale lui Botezatu, nu a fost totuşi prezent la lansarea cărţii în Lotus.

Tot marţi, Botezatu lansează volumul şi la Timişoara, unde va ajunge cu elicopterul. Cartea "Trei vieţi. Pedeapsa" poate fi cumpărată din magazinul Diverta la preţul de 44,99 lei.