La jumătate de an de la ultima ediție a show-ului „La Măruță”, Antena 1 a anunțat miercuri revenirea prezentatorului pe micul ecran. Din această toamnă, Cătălin Măruță va prezenta al doilea sezon al emisiunii de divertisment „Furnicuțele”, în locul lui Denise Rifai.

Antena 1 a transmis miercuri că Măruță se alătură echipei formatului „Furnicuțele”, alături de personajele Scamă și Blană, precum și de Ciucă și Oase, prezentați de post drept „responsabilii cu starea de bine”.

„După ce, în ultimele luni, a dezvoltat alături de echipa sa unele dintre cele urmărite formate din mediul online, acesta este gata să revină la pupitrul unui show de televiziune în care va putea îmbina curiozitatea de a-i cunoaște pe invitați, cu abilitatea de a îi înțelege”, se arată în comunicatul Antena 1, postat pe site-ul televiziunii.

Prezentatorul spune că pauza de la televiziune i-a oferit mai mult timp pentru familie și pentru proiectele din online. „Furnicuțele a venit într-un moment bun și într-o formulă care mi se potrivește. Este divertisment, adică exact zona în care mă simt acasă, este o echipă în care sunt oameni pe care îi cunosc și îi apreciez”, a transmis Cătălin Măruță.

El a precizat că emisiunea va fi înregistrată, ceea ce îi va permite să păstreze echilibrul pe care și l-a dorit „în perioada asta: timp pentru familie, pentru copii și pentru celelalte proiecte ale mele”.

Cătălin Măruță revine în televiziune după ce PRO TV a încheiat, în 6 februarie, difuzarea emisiunii „La Măruță”, pe care o prezenta din 2007. Anunțul fusese făcut de postul TV în 12 ianuarie, când explica decizia printr-un proces de adaptare a strategiei de conținut la publicul televiziunii liniare și la consumatorii de conținut digital.

La momentul respectiv, PRO TV a subliniat că încheierea formatului nu reprezenta „o separare”, ci „o evoluție naturală” în cadrul schimbărilor de conținut pregătite de post. Măruță spunea atunci că urma să își dedice timpul proiectelor online și unor formate noi.

Potrivit Antena 1, filmările pentru cel de-al doilea sezon al „Furnicuțele” vor începe în zilele următoare, iar noile ediții vor fi difuzate în această toamnă. Denise Rifai, care a prezentat primul sezon, a anunțat că „aventura Furnicuțele” ajunge la final pentru ea, însă va dezvolta un nou proiect în cadrul trustului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!