Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat la câte 20 de ani închisoare pe Sergiu Florea şi Carmen Bejan, cei doi studenţi timişoreni care au ucis şi tranşat cu sânge rece un om, în dosarul numit Crima de la Medicină. Sentinţa conţine pedeapsa maximă pentru aceste cazuri şi poate fi atacată la ÎCCJ. Iniţial cei doi au fost condamnaţi de Tribunalul Timişoara la 16 ani de închisoare.

Crima înfăptuită de cei doi în 2009 s-a petrecut chiar în căminul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoară, în care locuiau. Sergiu Florea şi Carmen Bejan l-au ucis pe Trifu Shrottu cu mai multe lovituri de cuţit, fiind ulterior tranşat în bucăţi şi băgat într-un geamantan. Sergiu Florea a recunoscut, joi, în faţa Curţii de Apel Timişoara, că este vinovat de participarea la toate infracţiunile de care este acuzat, în timp ce Carmen Bejan a refuzat să dea declaraţii în faţa instanţei, potrivit pressalert.ro.

"Dacă nu eram acolo, în camera de cămin, nu s-ar fi întâmplat nimic. Am participat la toate infracţiunile de care sunt acuzat. Am apărat-o pe coinculpată şi am lovit victima cu pumnii şi picioarele. Când încercam să o resuscitez, Carmen a venit din spate şi l-a lovit de câteva ori repede în inimă cu cuţitul. Eu am tăiat cadavrul", a spus Sergiu Florea. Carmen Bejan a refuzat să facă declaraţii în faţa Curţii de Apel Timişoara.

Trifu Shrottu a fost ucis în vara lui 2009. "Portarul de la medicină a observat doi tineri care cărau un bagaj mare. A văzut nişte urme de sânge care duceau la un Mercedes, a anunţat poliţia, iar noi, când am deschis portbagajul, am găsit într-o valiză trupul unui bărbat de 65 de ani. În altă pungă se găseau picioarele lui. Avea în gură un căluş, o cârpă. Autoturismul este înmatriculat în Germania", declarau atunci reprezentanţii poliţiei timişorene.

Ulterior, ancheta a stabilit că Shrottu venise în cămin pentru a primi o partidă de sex oral în schimbul sumei de 500 de euro. Sentinţa dată joi de Curtea de Apel Timişoara poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.