Câte kilograme doriţi să aveţi astăzi?

Dacă toate radiourile, televiziunile, ziarele şi site-urile de ştiri din lume ar trompeta la unison că naţiunea română este cea mai înzestrată genetic şi predispusă la genialitate dintre toate naţiile lumii, încrederea poporului în mass-media ar fi maximă. Dar iată că realitatea ne contrazice din nou credinţele, cu delicateţea unui camion scăpat de sub control şi intrat pe contrasens cu 120 km/h.

Campaniile de dezinformare concertate, dezinformările voite sau accidentale, goana după senzaţional, zvonurile transformate pe neverificate în ştiri, greşelile cu voie sau fără voie, scăderea dramatică a educaţiei şi a capacităţii de discernământ a publicului şi, mai ales, faptul că oricine poate deveni comunicator în masă, emiţător de "ştiri" şi deţinător de "adevăr" au dus spre un rezultat previzibil, trist şi dramatic - majoritatea românilor nu mai cred ştirile TV şi nici pe cele online.

Am ajuns să avem o relaţie profund cosmetizată cu realitatea. Credem doar ceea ce ne place, refuzăm ceea ce ne indispune. Adevărul nu mai reprezintă o preocupare. Asemenea camerei foto de pe telefon cu filtrele acelea care ne fac să părem mai tineri, mai strălucitori, mai fără riduri, mai fără pete, imaginea pe care o percepem este tot mai diferită de realitate. Ne îngreţoşează diagnosticele dure şi dramatice, ne provoacă scârbă cei care nu gândesc ca noi.

Ne urcăm în fiecare zi pe un cântar electronic ce ne întreabă cu voce mieroasă: "Câte kilograme doriţi să aveţi astăzi?". Ne măsurăm înălţimea cu un instrument cu sinteză vocală care ne pupă în cur cu mare talent: "Uau, azi eşti mult mai înalt decât ieri!". Iar oglinzile dimprejur se întrec să ne laude frumuseţea şi deşteptăciunea, ca în basmele cu vrăjitoare malefice. Oricine ar fi cel care încearcă să ne spună că umblăm în curul gol pe stradă, asemenea împăratului din povestea lui Andersen, şi-o va lua pe cocoaşă din partea mulţimii revoltate. Pentru că ei "e" mulţi.

Probabil că pe undeva prin hăţişul vorbelor de mai sus se află explicaţia neîncrederii românilor în ştiri. Se mai adaugă în cazanul cu smoală al păcatelor şi şuturile în fund pe care presa şi le-a tras cu mare talent de mulţi ani încoace - televiziunile cu programe îndoielnice, realizatorii de emisiuni fără nicio legătură cu jurnalismul, ţaţele şi imbecilii promovaţi la ore de maximă audienţă, lipsa de reacţie a instituţiilor care ar trebui să protejeze deontologia breslei, foamea de bani etc.

Şi aşa ajungem să-l credem mai tare pe popă decât pe omul de ştiinţă şi să urinăm pe banii cheltuiţi de părinţi pentru educaţia noastră. Adevărul nu mai are nicio legătură cu realitatea obiectivă, a devenit doar un mărţişor pe care-l purtăm dacă ni se potriveşte cu restul hainelor. Oricât de mare i-ar fi anvergura intelectuală şi oricât de iute sprintul minţii cuiva care vrea să ne treacă râul tot mai tulbure al ignoranţei, o gloată de crocodili neduşi la şcoală îl vor trage la fund şi-l vor îneca în mâlul prostiei. Iar unii vor râde în hohote...