O orădeancă s-a "fript" în primăvara acestui an, învăţându-se să nu mai cumpere animale de pe internet.

Pe 23 martie, femeia a comandat online un pui de ciobănesc german, pe site-ul unei firme din Carei (One Pet), profilate pe intermedierea de vânzări de animale între crescători şi cumpărători, căreia i-a achitat un avans de 360 lei din preţul de 1.500 lei, urmând să plătească şi o taxă de transport.

Pe 29 martie, însă, s-a trezit că un curier i-a adus un metis, cerându-i şi 50 de euro cheltuieli de transport de la o canisă din Târgu Mureş.

Pentru că un coleg, crescător şi dresor de ciobăneşti germani cu o vechime de peste 20 de ani, i-a confirmat că puiuţul era, practic, o corcitură, orădeanca a refuzat "marfa" şi a cerut explicaţii firmei, ai cărei reprezentanţi i-au promis returnarea avansului, susţinând totuşi că puiul era 100% ciobănesc german.

Nu s-au ţinut de cuvânt, chiar dacă femeia a făcut o reclamaţie scrisă şi la Direcţia de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Şi-a primit banii abia de curând, după ce s-a plâns şi BIHOREANULUI, iar ziarul a contactat firma, care a stins conflictul.

Cum ar veni, de data asta s-a arătat mai cu colţi "câinele de pază"...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!