Un adolescent de 16 ani din județul Bihor a fost operat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor pentru o afecțiune extrem de rară în ortopedia pediatrică: o fractură severă de os scafoid, cu deficit de consolidare, evoluată către pseudoartroză. Intervenția chirurgicală a avut loc în ultimele zile ale anului 2025, iar cazul a fost făcut public printr-un comunicat transmis de spital luni, 12 ianuarie.

Potrivit informării oficiale, problema medicală a apărut în urma unui accident sportiv suferit de adolescent în timpul unui joc de fotbal, cu aproape un an înainte de intervenție. Deși traumatismul a fost inițial considerat minor, durerea persistentă și limitarea severă a funcției mâinii au determinat, la 11 luni de la accident, trimiterea pacientului dintr-o altă unitate spitalicească către SCJU Bihor, pentru tratament de specialitate.

În urma investigațiilor imagistice și a consulturilor de specialitate, medicul curant, dr. Alexandru Pîrvan, a stabilit diagnosticul de „fractură de os scafoid drept, cu deficit de consolidare, evoluată către pseudoartroză, asociată cu ruptură parțială a ligamentului scafo-lunar”.

Osul scafoid, deși de dimensiuni reduse, are un rol esențial în stabilitatea și mobilitatea articulației mâinii. Medicii atrag atenția că acest tip de fractură este dificil de diagnosticat, deoarece durerea inițială poate fi redusă, iar leziunea nu este întotdeauna vizibilă pe radiografiile efectuate imediat după traumatism. Vascularizația limitată a scafoidului face ca vindecarea să fie lentă, iar în lipsa unui tratament adecvat pot apărea pseudoartroza și, ulterior, artroza încheieturii mâinii.

Intervenția chirurgicală a constat într-o incizie de aproximativ 5 centimetri, curățarea focarului de pseudoartroză și stabilizarea fracturii prin montarea unui șurub Herbert, utilizând o tehnică chirurgicală specială, conform informării trimise de Spitalul Județean Bihor. Acest tip de implant nu necesită extragere ulterioară, rămânând în corp și după vindecarea osului. Operația a durat aproximativ două ore și jumătate, iar evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, arată aceeași sursă. 

sursa foto: Spitalul Județean Bihor

Adolescentul a fost diagnosticat și operat în cadrul Secției Clinice de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, de o echipă condusă de dr. Alexandru Pîrvan, medic specialist ortopedie pediatrică, format profesional la Centre Hospitalier de Luxembourg și în București. Din echipa operatorie au mai făcut parte dr. Samuel Piu, medic rezident, și dr. Adriana Dobrescu, medic primar ATI, din cadrul Secției Clinice ATI II.

Reprezentanții spitalului subliniază că SCJU Bihor a devenit, în ultimii ani, un centru regional de referință pentru tratamentul cazurilor ortopedice pediatrice complexe, adresabilitatea crescând inclusiv din județe precum Arad, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Hunedoara și Bistrița-Năsăud. Doar în anul 2025, echipa de ortopedie pediatrică a realizat peste 400 de intervenții chirurgicale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!