O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost gasită joi pe marginea unei străzi din Valu lui Traian, având un lanţ legat de un un picior. Micuţa a fost zărită de un trecător care a sunat la 112.

Oamenii legi i-au găsit părinţii, care au mărturisit ca au vândut fetiţa unor cunoscuţi şi că nu mai ştiau nimic de soarta ei. Fata le-a declarat poliţiştilor că a fost ţinută închisă într-o magazie. Cu lacrimi în ochi, aceasta a spus că încercat sa fugă de mai multe ori şi de abia astăzi a reuşit să rupă lanţul cu care era legată.

Reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului au stat de vorbă cu fetiţa pentru a afla dacă a fost sau nu abuzată. Cei care au ţinut-o pe micuţă legată riscă să fie cercetaţi pentru sechestrare de persoane.

Fetiţa, în vârstă de 12 ani, se numeşte Constanţa S. Unchiul fetiţei, Chemal Regep, a spus că mama ei, Adige Selim, pleca des la Constanţa ca să adune peturi pe care să le vândă apoi pentru a face rost de bani. Pentru ca fetiţa să nu fugă după ea, a adus-o la Valu lui Traian, la sora mamei ei. Aceasta a legat micuţa cu un lanţ de picior ca să nu fugă. Ei locuiesc într-o fostă tabără din Valea Seacă.

Fata a fost vândută în luna decembrie a anului trecut unei alte familii care avea un băiat minor. Constanţa urma să se căsătorească cu acest băiat, spun reprezentanţii Poliţiei. Fetiţa a fugit în mai multe rânduri, iar ultima dată pentru a o împiedica, a fost legată de piciorul patului.

Ea a fost bătută şi are un ochi vânăt. Comisarul şef Dan Pisică a declarat că fata a fost dusă la Medicina Legală pentru expertiză. Mamei i se va întocmi dosar penal, iar Constanţa este preluată de Asistenţa Socială.