Incident grav şi greu de înţeles, pe străzile din Oradea. Un şofer de taxi a fost bătut de un client, după ce s-a oferit să nu-i ia banii pentru cursa încheiată.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul de Jandarmi, agresiunea s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, imediat după miezul nopţii, în cartierul Cantemir. După ce a dus la destinaţie un tânăr de 23 de ani şi pe iubita acestuia, taximetrisul cu pricina a aflat că clienţii nu au bani la ei. Cei doi tineri i-au cerut şoferului să aştepte, că vor reveni cu suma necesară.

Atunci lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată: pentru că se grăbea, taximetristul le-a spus clienţilor că nu e nevoie şi să accepte cursa drept un cadou, ceea ce l-a scos din pepeni pe tânărul de 23 de ani.

După cum le-a recunoscut el însuşi jandarmilor mai târziu, acesta s-a simţit jignit şi a lovit cu piciorul portiera maşinii, iar când l-a văzut pe taximetrist că cere ajutor colegilor, prin staţie, i-a aplicat şi acestuia o lovitură în zona feţei, spărgându-i ochelarii.

Sesizaţi de un alt taximetrist, jandarmii l-au găsit pe agresor pe malul Peţei, la scurt timp. Bătăuşul a refuzat să se legitimeze şi a încercat chiar să fugă de oamenii legii, dar jandarmii l-au imobilizat şi l-au dus la sediul Poliţiei, unde i s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Vezi mai jos imagini surprinse de jandarmii bihoreni la această intervenţie: