Folosind un detector de metale, un bihorean a găsit o grenadă ofensivă funcţională şi 40 de cartuşe, îngropate în pădurea din Săldăbagiu de Munte, comuna Paleu.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în urma apelului la 112 făcut marţi, în jurul orei 16.05, de respectivul cetăţean, specialiştii pirotehnişti s-au dus la faţa locului şi au ridicat muniţia neexplodată şi provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. "Cele 41 de muniţii au fost transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare prin explozie controlată", se arată în comunicatul ISU.

Pompierii militari bihoreni le reamintesc persoanelor care descoperă muniţii neexplodate să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.