Datorită precipitaţiilor abundente din ultima lună, volumul mare de apă în lacurile din bazinul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri le permite hidrologilor instituţiei să facă aşa numitele măsurători batimetrice pe trei lacuri din bazinul hidrografic, mai precis pe acumulările de la Suplacu de Barcău, priza de apă Oradea şi Tăuţ, judeţul Arad.

"Cunoaşterea batimetriei lacurilor este necesară pentru calculul colmatării cuvetei unui lac natural sau artificial. Denumirea provine din limba greacă: bathus, "adâncime" şi metron, "măsurare". Ridicările topobatimetrice, adică procesul de măsurare a adâncimilor, cuprinde ansamblul lucrărilor de măsurare, calcul şi reprezentare a reliefului subacvatic al unei zone. Măsurătorile adâncimii apei, denumite şi sondaje, constituie problema de bază a lucrărilor hidrografice cu scopul de a determina relieful subacvatic, adică a denivelărilor unui bazin hidrografic. Cu cât creşte gradul de colmatare al unui lac, cu atât scade volumul de apă pe care acesta îl poate reţine", a declarat Sorin Guler, director ABA Crişuri, citat într-un comunicat al instituţiei.

Măsurătorile se efectuează cu o ecosondă de ultimă generaţie, iar memorarea şi reprezentarea datelor din teren se fac cu ajutorul unui software dedicat. Ecosonda este montată pe o ambarcaţiune, cu ajutorul căreia se efectuează traversări transversale şi longitudinale ale lacului. Profilele transversale se stabilesc la maxim 100 m distanţa unele de altele, în cazul lacurilor cu lungimea de 6-8 km, şi la 500 m distanţă în cazul lacurilor cu o lungime de 10-15 km.

Astfel de măsurători batimetrice se fac cu o periodicitate de cinci ani.