În acest semestru al anului școlar, toți elevii trebuie să marcheze Săptămâna Verde. Potrivit unei decizii luate de Ministerul Educației, fiecare unitate de învățământ trebuie să aleagă o săptămână, până pe 16 iunie, în care să desfășoare „activități legate de schimbări climatice și protecția mediului înăuntru și în afara unității educaționale”.

La începutul anului, Ministerul Mediului și cel al Educației au pus la dispoziția profesorilor și elevilor platforma www.saptamanaverde.edu.ro, unde au fost publicate diferite materiale didactice privind biodiversitatea, ariile naturale protejate, colectarea selectivă a deșeurilor ori evoluția schimbărilor climatice. 

Materiale mai interactive și mai interesante se pot descărca, tot gratuit, și de pe site-ul asociației Ecotic (www.ecotic.ro), unde au fost publicate lecții video despre ecologie, ghiduri de reciclare sau materiale de colorat, pentru cei mai mici dintre școlari.

Profesorii pot organiza, însă, și activități în aer liber pentru elevi. În Bihor, de pildă, pot programa o vizită la depozitul județean de deșeuri din cartierul Episcopia, locul unde ajung toate gunoaiele aruncate de oamenii din județ și unde resturile reciclabile sunt sortate și valorificate, iar cele biodegradabile se transformă în compost. 

Ca să înțeleagă importanța ariilor protejate și a biodiversității, elevii și profesorii pot face și drumeții în asemenea zone. Accesibile sunt situl Natura 2000 Betfia, cunoscut bihorenilor drept „craterul” de la Betfia, dar și cele din defileul Crișul Repede, zona Șuncuiuș-Vadu Crișului. Aici, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă a amenajat câteva trasee tematice anume pentru a fi parcurse de elevi, iar contra cost, aceștia pot fi ghidați de specialiști.

Alte idei de activități potrivite pentru Săptămâna Verde sunt ateliere de reciclare, unde deșeurile ar putea fi transformate în noi obiecte, plantări de flori sau arbori în zone publice din jurul școlii, ori provocarea elevilor să creeze afișe menite să-i sensibilizeze pe adulți pe tema protecției naturii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!