După ce, la finalul lunii noiembrie, peste 5.000 de bihoreni din zeci de localități au rămas fără curent din pricina unor copaci doborâți de vânt pe liniile de tensiune, unii chiar mai bine de 24 de ore, în ședința de joi a Colegiului Prefectural, prefectul Marcel Dragoș l-a întrebat pe directorul Electrica Distribuție Oradea, Flavius Bâtea, ce măsuri a luat astfel încât asemenea avarii de amploare să nu mai apară.
„Am observat că investițiile dvs. sunt canalizate foarte mult în zona municipiului Oradea. Problemele de fapt le avem în zona Aleșd, zona Marghita. Știu că ați făcut investiții în zona Beiușului și se văd rezultatele. Dar acele linii de medie și de joasă tensiune (n.r. din zonele menționate) când credeți că le puteți rezolva, să nu mai avem aceste evenimente?”, a întrebat Dragoș.
Bâtea a răspuns că Electrica are în derulare, cum de altfel avea și la finalul lunii noiembrie, contracte pentru defrișări în apropierea liniilor de curent. „Avem investiții, dar nu de o amploare foarte mare, și în celelalte zone ale județului. (...) Sunt contracte care asigură defrișarea liniilor de medie și joasă tensiune pentru a asigura un grad cât mai înalt de distribuție a energiei electrice”, a spus directorul.
Când prefectul i-a replicat că primarii spun că, de fapt, aceste defrișări nu prea se fac, șeful Electrica Distribuție Oradea a fost nevoit să recunoască aceste lacune. „Într-adevăr, nu au reușit să facă toate defrișările. Suntem în colaborare cu primarii, o să ținem legătura cu ei și sperăm să asigurăm un culoar cât mai lung pentru a defrișa aceste zone”, a promis el, fără a înainta termene sau exemple concrete de lucrări.
Pe de altă parte, în aceeași ședință, Flavius Bâtea a făcut o dare de seamă cu toate investițiile pe care societatea de distribuție a energiei electrice le are în derulare sau le-a finalizat recent.
Potrivit acestuia, în anul 2024, Electrica Distribuție Oradea a implementat un sistem de măsurare inteligentă a energiei (cu contoare inteligente) pentru aproape 11.000 de consumatori casnici din cartierul orădean Rogerius (proiect în valoare de 10,8 milioane lei), a investit în modernizarea și extinderea rețelelor din Bihor 50,1 milioane lei și urmează să modernizeze rețelele de 11kV din Oradea cu bani europeni, o lucrare estimată la aproape 202 milioane lei.
În anul 2025, Electrica Distribuție Oradea ar mai vrea să automatizeze rețelele electrice de medie tensiune din Bihor și să implementeze măsurarea inteligentă a energiei în toată Oradea.
Vezi mai jos raportul prezentat de Electrica Distribuție Oradea: