Noul drum județean care va funcționa ca centură pentru localitatea Biharia, dar leagă concomitent și localitatea Paleu de șoseaua națională DN 19 spre Satu Mare, a ajuns la faza așternerii și compactării stratului de balast pentru fundație, a anunțat miercuri administrația județeană, precizând că în paralel se definitivează și soluțiile tehnice pentru relocarea utilităților de pe traseul acestuia.

„Ne propunem ca până la sfârșitul anului viitor lucrările la centura Biharia să fie terminate”, a transmis președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, în condițiile în care durata prevăzută în contract pentru finalizarea lucrărilor este de 18 luni, ceea ce înseamnă că termenul contractual este finele lunii aprilie a anului 2025.

Lucrările sunt finanțate 50% din fonduri europene și 50% din bugetul CJ Bihor.

„Finalizarea noului drum va asigura fluența circulației la ieșirea din Oradea spre Marghita și Satu Mare, va scădea numărul de accidente pe DN19 și va reduce poluarea în localitatea Biharia”, a mai precizat Bolojan.

Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,7 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,1 km, va lega localitatea Paleu de noua centură și, implicit, atât de DN 19, cât și de Oradea

Lucrările sunt executate de asocierea de firme Dumexim și Consorzio Stabile EBG Group, contra sumei de 55,767 milioane lei, fără TVA.

Noul drum face parte din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, finanțat cu fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027.

În prezent, CJ Bihor mai coordonează construirea unor șosele de centură la Aleșd (5,8 km), Beiuș (9,3 km), Sântandrei (5 km), Nojorid (8,4 km), Sânmartin (8 km), Oșorhei (5,8 km), plus Inelul Rutier Metropolitan Oradea (17 km), o parte dintre acestea urmând să fie finalizate anul viitor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!