În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală.
Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Apoi mi-aş dori ca această alianţă să nu fie exploatată în mod negativ de către adversarii proiectului. Ideea separatismului Transilvaniei a fost lansată deja, iar poporul român atât de derutat şi confuz în vremurile acestea incerte, nu mai are nevoie de încă o petardă naţionalistă plămădită din pământ sfânt, sânge de străbuni şi moaşte de tribun. Dacă tot au bătut toba unităţii în anul centenarului, să facă bine şi să nu schimbe foaia în anul 101.
O altă dorinţă ar fi ca alianţa să nu provoace un război cu administraţia centrală. Ştim bine că, în România, orice idee de autonomie, în orice domeniu, provoacă frisoane şi delir. Se citează din Constituţie mai mult decât din Biblie, se plânge cu lacrimi de crocodil de mila ţărişoarei, se inventează duşmanul local şi se trage din toate părţile.
Ar fi frumos ca Oradea, Aradul, Timişoara şi Clujul să nu aibă de suferit din cauză că primarii lor au ieşit din orchestra simfonică şi şi-au făcut trupă de rock.
În final, mi-as dori ca Alianţa Vestului să nu eşueze şi să nu-i bage în comă politică pe toţi fondatorii ei, la pachet. Asta le-ar deschide calea către scaunele de primar din cele 4 oraşe unora care le visează zadarnic, de zeci de ani, cu băluţe în colţul gurii. Abia atunci, unirea Transilvaniei cu ţara ar fi definitivă şi irevocabilă.
Sper ca năzuinţele noastre, un pic cam exagerate în momentul de faţă, să nu se transforme în paşi înapoi. Îl mai ţineţi minte pe acel patron de echipă de fotbal care cerea să fie lăsat să se pregătească pentru Champions League, nu?