Vreme de un an, Oradea a fost atent ascultată. Specialiştii unei firme angajate de Primărie au măsurat câţi decibeli trebuie să suporte orădenii pe fiecare stradă din oraş şi au depistat şi sursele care le agresează cel mai tare timpanele.

Concluziile sunt, în parte, previzibile: cele mai gălăgioase sunt maşinile, urmate de tramvaie şi trenuri. La polul opus e traficul aerian şi unităţile industriale, aproape imperceptibile. Ce-i drept, şi pentru că nici nu prea există...

Doar o anumită gălăgie

02 Bogdan Lazarovici.jpgToate oraşele cu peste 50.000 de locuitori sunt obligate prin lege să-şi întocmească o aşa-numită hartă a zgomotelor, pentru a lua măsuri de reducere a poluării fonice. La începutul anului trecut, Primăria Oradea a contractat serviciile firmei Enviro Consult pentru a măsura gălăgia din oraş. "Legea ne cere să calculăm media gălăgiei dintr-un an, pentru că hărţile de zgomot nu-şi propun să analizeze evenimente izolate, ci situaţia obişnuită", explică Bogdan Lazarovici (foto), specialist în cadrul Enviro Consult. Pentru fiecare stradă s-a calculat, la fiecare din cele patru surse de gălăgie (rutieră, feroviară, aeriană şi industrială), media zgomotelor pe timp de noapte, dar şi pe toate cele 24 de ore ale unei zile.

Vinerea trecută, rezultatele preliminarii ale cercetărilor făcute au fost prezentate beneficiarului (adică Primăriei), urmând ca acelea finale, inclusiv hărţile cu nivelul zgomotului din oraş, să fie prezentate public după ce Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului va valida studiul.

Conform procedurii legale, specialiştii au numărat câţi orădeni locuiesc în jurul fiecărei surse de poluare fonică şi au evidenţiat numărul celor nevoiţi să suporte un nivel de poluare peste limita admisă, adică 70 de decibeli pe timp de zi, respectiv 60 noaptea. Nu s-a ţinut cont de zgomotul produs de activităţile recreative, de zgomotul produs de animale, vecini ori cel generat de clopotele bisericilor.

Industrie în linişte

"Aşa cum ne aşteptam, în Oradea cea mai mare poluare fonică o generează traficul rutier", spune Lazarovici, aproape 19.000 de orădeni fiind afectaţi de zgomotul diverselor vehicule auto. Timp de o zi, 6.162 din aceştia suportă galăgia maşinilor la valori peste limita de 70 de decibeli, în timp ce noaptea sunt afectaţi 12.770 de orădeni. Alţi aproape 60.000 de cetăţeni locuiesc în zone unde nivelul de poluare fonică este la limită, cele mai gălăgioase străzi din oraş fiind Densuşianu, Borşului, Podului, Matei Corvin, Calea Aradului, Calea Clujului şi Ogorului.

Traficul feroviar, care include circulaţia trenurilor şi a tramvaielor, ocupă locul doi în topul poluării fonice din Oradea. Valorile, însă, sunt mici: în 24 de ore sunt afectaţi fonic de aceste vehicule doar 12 orădeni, iar pe timp de noapte doar 8. Valorile mici se explică tocmai prin faptul că s-a ţinut cont de media decibelilor din 24 de ore, respectiv de pe timpul nopţii. Or, cum se ştie, tramvaiele circulă doar ziua...

La rândul lor, industria şi traficul aerian nu sparg timpanele orădenilor. Niciun localnic nu e afectat de cele două surse de zgomot, valorile poluării fiind sub limitele legale. Ce-i drept, trafic aerian nici nu prea există deasupra Oradiei, iar industria, puţină, e concentrată la periferie.

Hartă "cincinală"

Pe lângă măsurătorile făcute, specialiştii au ţinut cont şi de sesizările primite de Primărie în ultimul an referitor la gălăgia din oraş, 13 la număr. "Doar o sesizare, care se referea la zgomotul făcut de motociclete, am putut-o cartografia, rezultatul fiind cuprins în secţiunea de trafic rutier. Restul reclamaţiilor aveau în vedere zgomotul produs în baruri sau restaurante ori de lătratul câinilor, activităţi care nu fac obiectul studiului", precizează Lazarovici.

Pe baza hărţilor făcute de specialişti, Primăria va elabora, împreună cu aceştia, un plan de acţiuni, prin care să combată gălăgia cât e cu putinţă pentru a asigura liniştea locuitorilor. Rezultatele se vor vedea abia peste cinci ani, când municipalitatea va trebui să facă noi măsurători.