În prima lună a anului 2022, Teatrul Regina Maria din Oradea a pregătit un program divers cu spectacole pentru toate vârstele. Cei mici sunt invitaţi la o nouă reprezentaţie a spectacolului de teatru de umbre "Crăiasa zăpezii şi oglinda fermecată", în timp ce adulţii sunt chemaţi la premiera spectacolului "Opera de trei parale".

Primul spectacol programat în noul an este "Eva Heyman", o dramatizare a jurnalului fetiţei orădence cu acelaşi nume pe care aceasta îl personifică, adresându-i-se cu formularea "micul meu jurnal...". Eva îşi povesteşte clipele de suferinţă în ghetoul din Oradea anului 1944, în perioada în care teritoriul era stăpânit de horthyşti, iar evreii au fost deportaţi în lagărele de exterminare de la Auschwitz. Reprezentaţia va avea loc vineri, de la ora 18, în sala Teatrului Arcadia din Pasajul Vulturul Negru.

Două zile mai târziu, duminică, de la ora 10, în aceeaşi sală, copiii şi părinţii lor sunt aşteptaţi la "Capra cu trei iezi", un spectacol bazat pe basmul scris de Ion Creangă.

Apoi, săptămâna viitoare, duminică, în 16 ianuarie, de la ora 18, la sala mare, va avea loc cea dintâi premieră a anului la Teatrul Regina Maria. Este vorba despre spectacolul "Opera de trei parale", după o piesă scrisă de autorul german Bertolt Brecht şi jucată pentru prima dată în anul 1928 în Berlin. Spectacolul este dedicat publicului matur, care va intra într-o lume a cerşetorilor, criminalilor şi prostituatelor. A doua reprezentaţie este programată pe 21 ianuarie, de la ora 18, tot în sala mare. 

Miercuri, pe 19 ianuarie, la sala Arcadia, va putea fi urmărită o nouă reprezentaţie a spectacolului "Trei femei înalte", o întâlnire dintre trei versiuni ale aceleiaşi femei, aflate în diferite etape ale vieţii. Pentru regia spectacolului, orădeanca Diana Păcurar a fost nominalizată în vara anului trecut la premiile UNITER, la categoria "Debut".

Aceeași sală va găzdui, duminică, 23 ianuarie, de la ora 11, spectacolul de teatru de umbre pentru copii "Crăiasa zăpezii şi oglinda fermecată". Textul dramatic are la bază povestea din basmul "Crăiasa zăpezii", scris de autorul danez Hans Christian Andersen.

TRM a programat şi o nouă reprezentaţie "...Escu", o comedie satirică despre mârşăvia clasei politice, care a avut premiera în 2019, dar din cauza pandemiei de Covid-19 nu a mai putut fi jucată timp de aproape doi ani. Spectacolul va avea loc luni, în 24 ianuarie, de la ora 18, în sala mare a Teatrului. 

Tot în ultima săptămână din ianuarie, orădenii vor mai putea vedea încă trei spectacole. Este vorba despre comedia "Ursul şi cerere în căsătorie", programată marţi, 25 ianuarie, la Arcadia, de la ora 18, drama "Genul Acuzativ", care va avea loc joi, 27 ianuarie, la sala mare, de la ora 18, şi o nouă reprezentaţie a spectacolului de teatru de umbre "Crăiasa zăpezii şi oglinda fermecată", duminică, 30 ianuarie, de la ora 11, la Arcadia. 

Biletele la spectacole se pot cumpăra online de pe Eventim.ro, de la agenţia teatrului (deschisă de marţi până vineri între orele 10 -14) sau cu o oră înainte de eveniment, la fața locului, în limita locurilor disponibile.


Programul spectacolelor: 

06 ianuarie, joi18:00

EVA HEYMAN

Sala Arcadia, Oradea 

09 ianuarie, duminică 10:00

CAPRA CU TREI IEZI - adaptare dupa Ion Creanga

Sala Arcadia, Oradea 

16 ianuarie, duminică 18:00

OPERA DE TREI PARALE - Bertolt Brecht si Kurt Weill - PREMIERĂ

Teatrul Regina Maria - Sala Mare, Oradea 

19 ianuarie, miercuri 18:00

TREI FEMEI ÎNALTE

Sala Arcadia, Oradea 

21 ianuarie, vineri 18:00

OPERA DE TREI PARALE - Bertolt Brecht si Kurt Weill

Teatrul Regina Maria - Sala Mare, Oradea 

23 ianuarie, duminică 11:00

CRAIASA ZAPEZII ŞI OGLINDA FERMECATĂ - după Hans Christian Andersen

Sala Arcadia, Oradea 

24 ianuarie, luni 18:00

ESCU

Teatrul Regina Maria - Sala Mare, Oradea 

25 ianuarie, marți 18:00

URSUL şi CERERE ÎN CĂSĂTORIE - de A.P. Cehov

Sala Arcadia, Oradea 

27 ianuarie, joi 18:00

GENUL ACUZATIV - de Mimi Brănescu

Teatrul Regina Maria - Sala Mare, Oradea 

30 ianuarie, duminică 11:00

CRAIASA ZĂPEZII ŞI OGLINDA FERMECATĂ - după Hans Christian Andersen

Sala Arcadia, Oradea