Istoricul și profesorul Universității Babeș-Bolyai Șerban Turcuș, originar din Bihor, a revenit marți în județul natal, pentru a ține o conferință în fața studenților și profesorilor Universității din Oradea.

La invitația Universității locale, a Școlii Doctorale de Istorie și a Centrului de Studii Interdisciplinare, Turcuș a vorbit despre începuturile orașului Oradea, în contextul regional și european, iar ideile lui s-au dovedit a fi mai mult decât interesante, provocatoare chiar.

„Oraș al Renașterii”

Serban TurcusProfesorul Șerban Turcuș (foto) și-a început alocuțiunea prin a sublinia faptul că, prin comparație cu Clujul, care a fost, la origine, un oraș german, Oradea s-a născut ca un oraș cosmopolit. „La 1500, Oradea era un oraș al Renașterii, despre Cluj nu prea avem astfel de referințe”, a spus istoricul născut la Aleșd, citat într-un comunicat al Universității.

El a precizat că orașul Oradea nu a depins de coroana maghiară, ci a fost un oraș episcopal, reprezentantul local al Romei fiind subordonatul direct al suveranului pontif. În viziunea istoricului, chiar faptul că în orașul de pe Crișul Repede biserica era cea care administra justiția, ordaliile și pedepsele, dovedește independența urbei față de statul feudal.

Profesorul clujean susține, de asemenea, că ocuparea unui teritoriu se făcea în trei etape: mai întâi soseau misionarii, apoi meșterii care le ridicau bisericile și, abia după aceștia se instala puterea statală. Mai mult, oaspetele Universității din Oradea leagă prezența în Bihor a unor relicve sfinte pentru catolicismul maghiar de frontierele statului feudal. Mâna dreaptă a Sfântului Ștefan, de la Sâniob, sau corpul Sfântului rege Ladislau sunt, în opinia lui Șerban Turcuș, „relicve puse să apere frontiera”.

„Un creuzet al civilizațiilor”

Nu în ultimul rând, profesorul Turcuș a adus în discuție întrepătrunderea elementelor orientale și occidentale de civilizație, religie, stăpânire, în acest spațiu. În opinia vorbitorului, faptul că, la sfârșitul secolului al XIV-lea străzi și cartiere din Oradea aveau nume de orașe italiene nu face decât să dovedească prezența unei consistente comunități venită aici din Peninsulă. „Ca oraș episcopal, Oradea a fost un creuzet al civilizațiilor”, a afirmat el.

La finalul conferinței, gazda evenimentului, profesorul orădean Sorin Șipoș, a remarcat că „istoria este o disciplină pe care o putem descoperi zi de zi, parcurgând noi surse documentare și întâlnind oameni providențiali, precum este profesorul Șerban Turcuș”.

Șerban Turcuș este cadru didactic al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș Bolyai”, din Cluj, având competențe în istorie medievală și istoria bisericii din evul mediu.

Conferința care a avut loc marți face parte din seria manifestărilor dedicate împlinirii a 20 de ani de existență a studiilor doctorale în istorie la Universitatea din Oradea și a un deceniu de la înființarea Centrului de Studii Interdisciplinare Oradea – Chișinău. Evenimentul s-a derulat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din Padova și Muzeul Țării Crișurilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!