Liceenii bihoreni au şansa să îşi transmită gândurile către generaţiile viitoare într-un mod neobişnuit. Direcţia pentru Cultură Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează un concurs de eseuri, "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", invitându-i pe tineri să-şi pună pe hârtie mesajele pentru ţara lor.

Concursul este prilejuit de împlinirea, pe 14 aprilie, a 150 de ani de la publicarea poeziei lui Mihai Eminescu "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" în revista "Familia" (An III, Nr. 14, 2/14 aprilie 1867). Astfel, tinerii sunt îndemnaţi să scrie ce gânduri, sentimente sau proiecte inspiră elevilor de azi, după 150 de ani, versurile poetului Mihai Eminescu, el însuşi în vârstă de 17 ani în momentul apariţiei acestei poezii.

Cele mai bune eseuri vor fi depuse într-o "capsulă a timpului", adică o cutie care, la Centenarul Marii Uniri, va fi îngropată în fundaţia unui monument din Oradea. Probabil, eseurile vor fi puse în soclul statuii lui Mihai Eminescu, cu interdicţia de a fi scoase la lumină până la 15 ianuarie 2050, când se vor aniversa două veacuri de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi când, după 33 de ani, autorii acestora vor putea conchide în ce măsură realităţile momentului vor corespunde idealurilor lor din anul 2017.

Liceenii pot să-şi scrie creaţiile până cel târziu pe 15 mai. Fiecare eseu trebuie să aibă maximum 2 pagini, redactate cu font Times New Roman, caracter 12, la un rând şi jumătate.

Organizatorii au pregătit şi o festivitate de premiere a celor mai inspiraţi elevi din fiecare an de liceu. Aceasta va avea loc în iunie, cu ocazia festivităţilor prilejuite de împlinirea a 152 de ani de la fondarea revistei "Familia" de către Iosif Vulcan, la 17 iunie 1865, la Pesta (azi Budapesta) şi a 128 de ani de la trecerea în eternitate a poetului, la 15 iunie 1889. Premiile nu sunt defel simbolice: elevii de pe locul I vor primi cărţi, albume şi CD-uri în valoare de 1.000 de lei, cei de pe locul II în valoare de 700 de lei, iar cei de pe locul III în valoare de 500 de lei.

Totodată, eseurile cele mai valoroase vor fi publicate în revista lunară de cultură "Familia", care apare din anul 1880 la Oradea.