Izolat de vecinii săi din cauză că ar susţine terorismul, Qatarul s-a văzut nevoit să ridice vizele pentru 80 de ţări, inclusiv România. Măsura a fost luată pentru a stimula turismul din cea mai bogată ţară a lumii.

Acest anunţ a fost făcut într-o conferinţă de presă de către patronul Qatar Airways Akbar al-Baker şi de către reprezentanţiai Departamentului Tursimului din cadrul Ministerului de Interne, scrie stirileprotv.ro.

"Scutirea de vize (a 80 de naţionalităţi) va transforma Qatarul în ţara cea mai deschisă vizitatorilor străini", a declarat reprezentantul Departamentului Turismului Hassan al-Ibrahim.

Ministerul de Interne din Qatar a stabilit că cetăţenii din 33 de ţări, între care şi România, nu vor avea nevoie să obţină o viză dinainte, aceasta urmând să le fie eliberată la intarea în ţară, pe baza paşaportului. Această viză va fi validă 180 de zile de la data emiterii şi îi va permite turistului să stea pe teritoriul Qatarului timp de 90 de zile, fie intr-o singură călătorie, fie adunate din mai multe călătorii.

În cazul celorlalte 47 de ţări (între care SUA, Canada, Australia, China, dar şi Republica Moldova), viza va fi eliberată tot la intrarea în ţară, dar va fi valabilă 30 de zile de la eliberare, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 30 de zile.