Ceasornicarul Nagy Csaba Sandor, cel care întreţinea orologiul din Turnul Primăriei Oradea, s-a stins din viaţă.

Anunţul a fost transmis BIHOREANULUI de către un nepot de-al acestuia, Adelin Strete, care a precizat că înmormântarea va avea loc joi, 14 februarie, la ora 12, la Capela Municipală din Cimitirul Rulikowski.

În vârstă de 67 de ani, Nagy Csaba Sandor a decedat luni seară, după ce în luna decembrie a făcut o comoţie cerebrală, iar de atunci era în stare critică, în spital.

El a fost omul în grija căruia s-a aflat şi funcţionarea orologiului cunoscut ca fiind "Ceasului lui Iancu" din turnul Primăriei Oradea până la începutul lunii decembrie, când a căzut bolnav.

Clădirea Primăriei a fost ridicată în doi ani, între februarie 1902 - octombrie 1903, iar turnul este opera arhitectului Rimanoczy Kalman jr. Orologiul a fost adus un an mai târziu.

"În anul 1904 a fost adus şi orologiul realizat de către Mezey Derzso, mecanismul fiind prevăzut cu trei greutăţi. Acest Turn a supravieţuit două Războaie Mondiale. În anul 1944, aici era un punct telefonic şi mitraliere. Au rămas însemnate pe pereţi numele celor doi militari: Ioan Puşcaş şi Bathory Sandor", le povestea ceasornicarul Nagy Csaba Sandor jurnaliştilor, în 2011, la inaugurarea turnului primăriei reabilitat.

Turnul Primăriei se află în aripa dinspre strada Tudor Vladimirescu a clădirii şi are o înălţime de aproape 50 m. Este prevăzut cu 4 nivele principale, dintre care trei de panoramă.

Csaba, revoluţionarul

Orologiul se află la nivelul I al turnului, fiind numit "ceasul mamă". Orologiul de la cota cea mai înaltă cântă la ore fixe "Marşul lui Iancu" şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső.

Potrivit site-ului Primăriei Oradea, datorită lui Nagy Csaba Sándor, modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. "Dacă până în 1992 inerţia greutăţii acţiona ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate până la arătătoarele cadranelor", se arată pe site-ul municipalităţii.

Orologiul este alcătuit din patru părţi - cadrane, situate în partea superioară  pe fiecare latură a obiectivului. Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă, numită sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane.

Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944.