CEO-ul Cefin Trucks, Stefano Albarosa, și alți reprezentanți de top ai companiei s-au aflat joi, 9 februarie, la Oradea, unde au organizat o cină specială pentru clienții din această zonă, în cadrul căreia au fost sărbătorite succesele anului trecut. Cefin Trucks este, din 2017, unic importator și distribuitor Ford Trucks în România, brand care a fost în 2022 lider pe segmentele vehicule de construcții și vehicule specializate. 

Aproape de clienți 

„Pentru noi este foarte important să fim aproape de clienți”, a declarat Stefano Albarosa (foto), subliniind că Oradea a fost aleasă pentru prima cină cu clienții din 2023 dat fiind că este un municipiu important, care are nu doar societăți de construcții de anvergură, ci și societăți importante de transport internațional. 

Deși anul 2022 a adus mari provocări la nivel internațional din punct de vedere economic, social și politic - un context advers și pentru piața de vehicule comerciale -, Cefin Trucks și-a atins obiectivele. A fost un an cu o evoluție importantă, în care cifra de afaceri a depășit 81 milioane euro.

Compania a vândut 684 de camioane Ford Trucks noi și 599 de camioane rulate (multibrand) și a crescut numărul de service-uri la 20, dintre care 8 sunt din rețeaua proprie, iar celelalte partenere. În Oradea, Cefin Trucks are ca centru de asistență partener o firmă cu tradiție, GIG. 

Lider de piață

În România, Ford Trucks este lider în segmentul de vehicule de construcții (autobasculante, autobetoniere, pompe de beton), cu o cotă de piață de 28%, și în cel al vehiculelor specializate (printre care vehiculele municipale, precum autogunoierele și automăturătoarele), cu o cotă de 31%. 

Cota de piață totală a brandului în anul 2022 a fost de 9,3%, deși contextul nu a fost tocmai favorabil, dat fiind că ponderea principală a vânzărilor a reprezentat-o segmentul de autotractoare, în care Ford Trucks este încă în faza de creștere, dând piept cu jucători cu tradiție pe piață. De altfel, pentru 2023, Cefin Trucks își propune să-și dubleze cota de piață la autotractoare de la 4% la 8%, precum și să se mențină lider în categoria vehiculelor de construcții și în cea a vehiculelor specializate. 

Printre clienții Ford Trucks din zona de nord-vest a țării se numără Selina, Dumexim, Drum Asfalt, Stilo Evora, Ardelean Company, AVE Bihor, RER Vest etc.

„Clientul este rege”

Începând cu anul 2023, Cefin Trucks a adăugat în portofoliul său și brandul Otokar, pentru a completa gama de produse cu autobuze și vehicule comerciale ușoare. 

În ceea ce privește strategia Cefin Trucks, aceasta este una complexă, construită în jurul clientului, care primește sprijin pe parcursul întregului proces de achiziționare, inclusiv în ceea ce privește identificarea unor posibilități de finanțare, precum și after-sales, când primește consiliere, în teren, privind utilizarea cât mai eficientă a autovehiculelor grele. 

După câțiva ani, acestea pot fi recumpărate de Cefin Trucks. „În firma noastră, clientul este rege”, subliniază Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks. 

3.000 de unități vândute

La rândul lor, reprezentanții Ford Trucks susțin strategia importatorului și distribuitorului din România. „Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii 5 ani și jumătate, timp în care brandul și-a consolidat poziția în piața de vehicule comerciale grele, în drumul către topul mărcilor din industrie. Ne concentrăm pe consolidarea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și nevoile pieței permanent în evoluție. De asemenea, avem ca obiectiv să menținem trendul ascendent în segmentul de transport internațional, cu produsul Ford Trucks F-MAX, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și la cererea pieței”, a declarat, potrivit unui comunicat, Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks. 

Cefin Trucks activează de 25 de ani în sectorul auto din România ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști. Din mai 2017, este unic importator și distribuitor în România al Ford Trucks. În 2021, Ford Trucks a atins pragul de 2.000 de unități vândute, iar în noiembrie 2022 de 3.000 de unități vândute în România. 

Pentru mai multe informații despre Ford Trucks și produsele sale vizitați site-ul www.ford-trucks.ro.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!