Sentinţă, în dosarul celui mai mediatizat caz de viol din ultimii ani. Toţi cei 7 tineri din Văleni, acuzaţi că, în noiembrie 2014, au violat o elevă, au fost condamnaţi, luni, în primă instanţă, de Judecătoria Vaslui, la închisoare cu executare.

Potrivit Agerpres, pedepsele celor şapte variază între 5 ani şi opt luni şi 8 ani şi patru luni de închisoare.

Potrivit sentinţei, Burada Silviu, cel care a luat-o în maşină pe victimă, a primit cea mai mare pedeapsă - în total 8 ani şi 4 luni închisoare, iar pentru Avădanei Silviu, Paul Andrei Burlacu şi Petrică Ionuţ Bolboceanu instanţa a decis efectuarea a 7 ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Şurleac, cei trei tineri care au recunoscut, pe 2 aprilie 2015, acuzaţiile şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, au fost condamnaţi la 5 ani şi 8 luni închisoare cu executare. La pronunţarea sentinţei, luni, nu a fost prezent în sală nici unul dintre inculpaţi.

Sentinţa nu este însă definitivă. De altfel, avocaţii acestora au afirmat că vor face recurs în perioada legală de 10 zile.

Însă cum instanţa a dispus, cu titlu executoriu, şi emiterea de mandate de arestare pe 30 de zile pe numele celor şapte, înlocuind astfel măsura controlului judiciar, indivizii au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi în arest.

De asemenea, acestora le-au fost interzise unele drepturi civile pe o durată de doi ani. Tinerii vor trebui totodată să plătească in solidar daune morale de 50.000 de lei victimei.

La scurt timp după pronunţarea sentinţei, circa 200 de vasluieni s-au adunat în faţa Judecătoriei Vaslui, cei mai mulţi dintre ei comentând că pedeapsa în cazul celor şapte tineri este "prea mică" în raport cu fapta comisă. La polul opus, în localitatea Văleni, atât rudele celor şapte tineri, cât şi mai mulţi locuitori s-au arătat revoltaţi, considerând decizia de luni ca fiind "nedreaptă", mai scrie Agerpres.

Violul de care sunt acuzaţi cei 7 s-a petrecut pe 10 noiembrie 2014. În jurul orei 19,00, eleva, acum în vârstă de 18 ani, s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu maşina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde şi-au mai chemat alţi patru prieteni care au întreţinut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinţei acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp din apropierea localităţii Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forţat victima să întreţină raporturi sexuale până când aceasta şi-a pierdut starea de conştienţă.

Cei şapte tineri au fost trimişi în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate, toţi în stare de arest preventiv.  Pe 2 aprilie 2015, trei dintre ei — Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru şi Surleac Ioan — au recunoscut acuzaţiile şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, iar la acelaşi termen un magistrat a decis ca ei să fie judecaţi în arest la domiciliu.

Decizia nu a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reprezentat în sala de judecată de procurorul Ingrid Botezatu, mai arată sursa citată.

Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus, pe 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

În urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a simplilor cetăţeni care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor şi a deciziei pronunţate în acest caz, mai scrie Agerpres.