Obţinerea permisului de conducere nu va mai fi posibilă pentru cei care nu şi-au finalizat studiile gimnaziale. Aşa au stabilit miercuri senatorii care au votat un proiect de lege ce condiţionează înscrierea la examenul auto de parcurgerea a minimum opt clase.

Proiectul validat cu 91 de voturi aparţine liderului senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, care şi-a argumentat iniţiativa prin nevoia de a creşte siguranţa în trafic.

"La ora actuală, în lege nu e stipulat nimic legat de şcolarizarea celor care vor să obţină permisul de conducere. Trebuie să prezinţi doar un act ce priveşte condiţia medicală. Poţi fi şi analfabet şi ai dreptul de a circula pe şoselele şi autostrăzile din toată Europa. Am prevăzut obligativitatea prezentării diplomei de absolvire a gimnaziului. Evident, cei care au facultate, vor prezenta ultima diplomă obţinută", a declarat senatorul.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege va mai avea nevoie şi de votul deputaţilor.