Direcţia de Asistenţă Socială Oradea (DASO) i-a premiat, joi, la Sinagoga Sion, pe cei mai activi voluntari ai instituţiei şi ai mai multor asociaţii şi fundaţii din oraş, care se axează pe probleme sociale. Diplomele au fost acordate în semn de recunoaştere pentru contribuţia lor în ajutorarea persoanelor aflate în nevoie.

„Gala voluntarilor din domeniul social reprezintă momentul în care administraţia publică locală subliniază rolul important pe care voluntarii noştri îl au la creşterea calităţii vieţii orădenilor aflaţi în nevoie. Orice implicare în activităţile de voluntariat presupune o serie de abilităţi şi competențe sociale: solidaritate, toleranţă, încrederea că orice om poate face diferenţa în comunitatea sa, dorinţa de a ajuta dezinteresat, spirit civic, pe scurt, vorbim de responsabilitate socială! Dumneavoastră pentru noi sunteţi modele demne de urmat şi vă mulţumim pentru exemplul de responsabilitate socială oferit în comunitate", a spus directoarea instituţiei, Anca Grama, potrivit unui comunicat transmis vineri de DASO.

Au fost acordate 22 de premii pentru cei mai dedicați voluntari din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi două premii pentru voluntarii DASO.

La eveniment au fost prezenţi primarul oraşului Florin Birta şi senatoarea Arina Moş.

Între câştigători s-a numărat Boros Gyorgyi, un profesor psihopedagog în vârstă de 44 de ani care se duce constant la centrul Asociaţiei "Viaţă cu autism" și îi înveselește pe tinerii tinerii care fac terapii acolo.


Premianții și actele lor de voluntariat, așa cum au fost prezentate de DASO:

Asociaţia Filantropia Oradea - HĂLMĂJAN ANGELA , voluntar care se implică de 10 ani în toate proiectele asociației;

Asociaţia S.O.S Autism Bihor - BÂRSAN RAREȘ– 23 ani, un tânăr de valoare, cu inițiative, având capacitatea de a înțelege nevoile tinerilor și de a răspunde prezent la toate activitățile centrului;

Fundaţia Hospice Emanuel – RALUCA CURPAȘ - 20 de ani, voluntară implicată cu mult suflet în departamentul de strângere de fonduri pentru Hospice și în organizarea concertelor  caritabile;

Asociația Down Oradea - BIRNET DANIEL EMANUEL  - 29 ani, face antrenamente de Taekwondo cu membrii asociației, îmbunătățind echilibrul, coordonarea si forța musculara a acestora;

Asociației Caritas Eparhial - ANDREI HORGOȘ, în vârstă de 33 de ani, a acumulat 871 de ore de voluntariat in anul 2023, fiind un sprijin deosebit și un exemplu de dăruire și asumare în tot ceea ce face pentru semenii lui;

Asociaţia Caritas Catolica – RAINER PAG din Germania, care sprijină activitățile Asociației Caritas Catolica de un an și jumătate, în calitate de voluntar, ajutând atât comunitățile locale, cât și refugiații ucraineni;

Asociației Deficienților Locomotori -  ȘANDOR GHEORGHE, care, susține cursuri de limba engleză pentru membrii asociației și ajută la transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii;

Fundația Comunitară Oradea -  ROMAN ȘTEFANIA FLORENTINA, care,  în ultimii 2 ani,  a înregistrat mai bine de 100 de ore de voluntariat în cadrul activităților pe care fundația le desfășoară în Parcul Libertății.

Fundația de Scleroză Multiplă Bihor - BERECZKI ANA-MARIA, în vârstă de 74 ani, beneficiară a centrului, dar cu timpul a devenit o voluntară energică, ageră și atentă la nevoile celor din jur;

Fundația Est Europa  - LANG NICOLETT- HENRIETTA, a adus un aport semnificativ, oferind ajutor copiilor la efectuarea temelor zilnice și participând la activitățile de recreere și socializare;

Asociația Cătunul Verde - JULIA OANTO, 67 ani, care, doar în anul 2023 a adunat peste 200 ore de voluntariat, fiind un om de bază în realizarea activităților pentru copii, în special în cadrul festivalurilor organizate;

Asociația Viață cu Autism - BOROS GYORGYI, 44 ani, profesor psihopedagog care săptămânal vine la centru și dansează cu tinerii cu autism, terapie care aduce multe zâmbete și fericire în viața tinerilor din centru.

Asociația Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor - SZABO ANNA, 69 de ani,  cu o experiență de  peste 40 de ani în învățământ, oferă sprijin săptămânal în realizarea temelor, activităților educaționale, vocaționale sau de relaționare a copiilor;

Serviciul de Ambulanță Județean Bihor  - PAUL DENISA ROXANA care a demonstrat disciplină, dăruire, muncă, respect și spirit de echipă;

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor - PATRICIA MORARU, înscrisă în programul de voluntariat “Salvator din pasiune” efectuând, în anul 2023, 702 de ore de voluntariat și a participat la 135 de intervenții;

Clubului Lions Oradea – MANUEL SELEȘ a fost nominalizat voluntarul anului 2023, fiind deosebit de activ atât în activitatea de voluntariat specifică LIONS la nivelul clubului, al orașului, dar și la nivel național și internațional.

Key Cluburile Kiwanis din județul Bihor - PATRISIA SUSAN, președinte al Key Club Horea Marghita, un simbol viu al posibilității de a face lumea mai bună.

Asociația Banca Regională pentru Alimente Oradea - ANA MARIA PORKOLAB, o tânără care s-a ocupat de trasabilitatea donațiilor zilnice din 23 de magazine, a ajutat la sortarea și distribuirea produselor de la depozit spre cele 130 de organizații pe care Banca pentru Alimente le sprijină în fiecare lună, asta însemnând 853 de tone de produse salvate de la risipă și donate, echivalentul a 1.706.000 de porții de hrană pentru persoanele în nevoie din Bihor, Maramureș, Sălaj, Satu Mare;

Rotaract Club Oradea - ADELINA FĂȘIE - 24 ani de profesie consultant fonduri nerambursabile.

PAȘCA VIOREL de la Dumbrava a fost premiat și el ca și voluntar în comunitate, dânsul implicându-se activ în ajutorarea persoanelor fără adăpost și cu afecțiuni grave, fiind un colaborator al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Asociația Support Bihor și Anima Verde – ALINA HOZA și HANS ENGEBRETSEN au adus, și promit să aducă în continuare, o alinare celor aflați în nevoie din comunitatea noastră, în special persoanelor vârstnice. În luna decembrie 2023 asociațiile, prin cei doi oameni inimoși, au asigurat pentru 32 de persoane vârstnice o masă îmbelșugată de sărbători. Recunoștința celor sprijiniți, i-a determinat pe sponsorii noștri să-și ia angajamentul să ajute în continuare și alte persoane vulnerabile aflate în evidențele instituției noastre.

Direcția de Asistență Socială Oradea - OROS ANCA și BACIU ANA-RODICA, studente la Facultatea de Științe Socio-Umane - Asistență Socială, au oferit sprijin la activitățile desfășurate cu persoanele vârstnice la Centrele Sociale Multifuncționale din cartiere și la acțiunile derulate în instituție, cum ar fi Campania de Screening pentru cancerul de col uterin și Agenda Familiei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!