Membrii Mensa România se întâlnesc, în acest sfârşit de săptămână, la Hotelul Termal din Băile Felix, cu ocazia Adunării Generale de Primăvară, la eveniment fiind aşteptaţi inclusiv membri Mensa din Statele Unite, Marea Britanie, Suedia, Germania, Polonia şi Slovenia.
"Adunarea Generală va fi prefaţată de Conferinţa Mensa Platinum. Vineri, 22 aprilie, la ora 14:00, este programată această întâlnire aniversară, dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Mensa. Invitaţi speciali la Mensa Platinum sunt Jim Werdell, membru Mensa SUA, Treasurer Mensa Foundation, şi conf. univ. dr. Anca Dobrean, psihologul naţional Mensa România. Alţi doi membri Mensa România vor susţine prezentări în cadrul Mensa Platinum. Andrei Jiman, membru fondator Mensa România, va prezenta istoria organizaţiei, iar specialistul IT Tiberius Pârcălabu va prezenta proiectul "Mensa in a Box", soluţie software propusă de Mensa Danemarca tuturor organizaţiilor afiliate Mensa Internaţional", se arată într-o informare din partea organizatorilor.
Fondată în 1991, Mensa România este afiliată Mensa International şi are aproape 700 de membri activi. Mensa este organizaţia oamenilor cu un IQ ridicat, care îi situează între cei mai inteligenţi 2% din populaţie.