O întâlnire a pasionaților de Dacii s-a transformat, sâmbătă, la Băile Felix, într-un moment de neuitat pentru doi tineri din București. Convinsă că a fost chemată pentru a primi un premiu, o participantă a descoperit că iubitul ei pregătise, de fapt, o cerere în căsătorie.

Surpriza a avut loc la finalul celei de-a șaptea ediții a întâlnirii internaționale Dacia Varadinum, care a adunat 140 de automobile Dacia și Renault în parcarea de la intrarea în stațiunea bihoreană.

Tânăra a fost chemată în fața participanților de unul dintre organizatorii evenimentului, fără să știe ce urma să se întâmple. Acesta i-a înmânat o distincție pe care era scris „Cei mai logodiți dacioți”.

Abia după ce a citit mesajul, tânăra și-a dat seama că premiul era, de fapt, începutul unei cereri în căsătorie. Iubitul ei a cerut-o de soție în fața pasionaților de mașini adunați la eveniment, iar răspunsul a fost „Da”, după cum au transmis luni organizatorii evenimentului.

Ediția din acest an a avut o participare record, potrivit organizatorilor, care susțin că Dacia Varadinum rămâne cea mai mare întâlnire dedicată mărcii din România.

Cele 140 de mașini expuse au acoperit aproape întreaga gamă de modele Dacia. Printre ele s-au numărat patru exemplare Dacia 1410 Sport, două Dacii 1300 din 1970, un Renault Caravelle S fabricat în 1968 și un Renault 12 Gordini, exemplarul cu numărul 1.530 dintre cele 5.188 produse.

Pasionații au putut vedea și o Dacia Break fabricată pentru Bahamas și o Dacia 4x4 Turbo de 450 de cai putere. Organizatorii susțin că aceasta este prima mașină de acest fel din țară.

La Băile Felix au ajuns inclusiv Dacii din Ungaria, o mașină înmatriculată în Germania și un Renault cu numere de Spania.

18 oameni într-o mașină

Întâlnirea a cuprins și mai multe concursuri. Premiul publicului a fost câștigat de o Dacia 1300 din 1972, care aparține unui membru al clubului „Daciile Noastre Constanța”.

La categoria „Best Wheels” s-a impus un Logan din București, modificat cu suspensie pneumatică și jante BBS RS.

Unul dintre cele mai amuzante momente a fost concursul în care participanții au încercat să se înghesuie în număr cât mai mare într-un break Renault. În total, au fost numărate 18 persoane, unii în habitaclu, iar alții așezați pe capotă.

Conform organziatorilor, participanții au aflat și povestea unor pasionați care au făcut, cu o mașină Dacia un tur de 13 zile prin 13 țări europene. Traseul a inclus opriri în Spania, Paris și Köln.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!