Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume este un român! Anunţul a fost făcut de DIICOT, care în cursul zilei de miercuri a făcut percheziţii într-un dosar privind o reţea de falsificatori. Bancnotele falsificate de liderul grupării erau atât de bine făcute încât erau aproape imposibil de identificat.

Informaţiile apar într-un comunicat care anunţă că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat miercuri 5 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a oraşului Buşteni, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori falsificate, complicitate la punerea în circulaţie de valori falsificate, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Grupul activa încă din 2014, timp în care a produs un prejudiciu de circa 1,7 milioane de lei.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori falsificate, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori şi înşelăciune, grup ce îşi desfăşoară activitatea şi în prezent şi faţă de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1.706. 500 lei", explică informarea.

Liderul grupului infracţional, al cărui nume nu a fost făcut public, avea rolul de a îi coordona pe ceilalţi membri. Acesta, arată procurorii, era implicat în procurarea/deţinerea de materiale şi instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede şi punerea acestora în circulaţie, inducând astfel în eroare mai multe persoane. 

"În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României şi să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume", arată comunicatul.

Procurorii şi poliţiştii au monitorizat fenomenul plasării bancnotelor falsificate o bună perioadă de timp. Ca urmare a calităţii superioare a reproducerii, bancnotele, de 100 de lei, fiind realizate pe suport de polimer şi având imitate toate elementele de siguranţă destinate publicului (inclusiv microperforaţiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care îşi schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), falsul este aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora. Din acest motiv, falsul a fost denumit generic "SUPER LEU".

"Evoluţia acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulaţie de momentul identificării bancnotei. În toate situaţiile în care erau identificaţi martori (casieri ai unităţilor comerciale sau alte altor instituţii financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informaţional întrucât nu şi-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals", mai notează DIICOT în comunicat.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 3 persoane. Desfăşurarea de forţe în caz a fost impresionantă. Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, al ofiţerilor Europol, al ofiţerilor din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, al specialiştilor din cadrul Băncii Naţionale a României şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.