Turneul Rombat - Terra Heavy Duty a ajuns miercuri la Oradea, unde partenerii de afaceri ai companiei producătoare de acumulatori auto au aflat proprietăţile noii game de baterii şi noutăţile pe care le aduce, precum şi ultimele investiţii şi rezultate ale companiei.

"Noile baterii Terra Heavy Duty reprezintă o variantă îmbunătăţită a vechii clase. Gama Terra Heavy Duty este acum împărţită în trei clase de calitate (Terra Pro, Terra Plus şi Terra), care îi oferă clientului final posibilitatea să-şi aleagă bateria potrivită nevoilor sale. Astfel, bateriile sunt gândite pentru a se potrivi atât la maşinile cu un nivel mediu de dotare din punctul de vedere al consumatorilor electrici, cât şi la maşinile cu dotări multiple, de genul GPS, televizor, frigider, încălzirea rezervorului de combustibil şi altele", precizează reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, punctele forte ale noii game sunt numărul mare de cicluri de încărcare/descărcare, rezistenţa sporită la vibraţii şi viaţa mai lungă. Perioada de garanţie se încadrează între 12 şi 24 de luni, în funcţie de model.

Bateriile Terra Heavy Duty pot fi achiziţionate de la centrele de vânzare Rombat din toată ţara, cât şi din magazinele specializate în vânzarea de piese şi componente auto.

Rombat este lider pe piaţa din România din 1997, având un număr total de 665 de angajaţi. Compania este acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, ca furnizor unic Dacia din 1996, furnizor PSA Peugeot din Slovacia din 2008, iar din 2011 furnizor pentru fabrica Nissan Sankt Petersburg din Rusia.

Compania, care a înregistrat în primul semestru din 2011 o cifră de afaceri de peste 143 de milioane de lei (peste 34 milioane de euro), şi-a stabilit ca ţintă pentru 2011 vânzarea a 2.260.000 de acumulatori auto.