Starul american Brad Pitt, în vârstă de 55 de ani, şi actriţa sud-africană Charlize Theron, 43 de ani, ar forma cel mai nou cuplu de la Hollywood. Cei doi au fost surprinşi împreună la un eveniment monden şi nu s-au zgârcit la tandreţuri, scriu tabloidele, citate de adevarul.ro.
The Sun anunţă, duminică, faptul că relaţia celor doi ar fi început în perioada Crăciunului. Cel care le-a făcut cunoştinţă a fost chiar actorul Sean Penn (58 de ani), fostul logodnic al actriţei sud-africane, de care s-a separat în 2015.
"Ei erau prieteni de ceva timp, în mod ironic, prin Sean Penn, dar lucrurile s-au dezvoltat", a declarat un apropiat.
Noul cuplu a fost văzut la un eveniment monden desfăşurat pe 12 ianuarie, în cadrul căruia a fost proiectat filmul Netflix "Roma", care a avut loc la Chateau Marmont, Hollywood. În timp ce Pitt a băut doar apă minerală, dat fiind că a renunţat să mai consume alcool după despărţirea de Angelina Jolie (43 de ani), Charlize a băut un cocktail cu votcă.
"El a cuprins-o cu mâna pe la spate, iar la un moment dat i-a făcut cu ochiul. Amândoi par cu adevărat fericiţi", a continuat sursa.
Potrivit jurnaliştilor, Charlize Theron şi Brad Pitt au petrecut mult timp împreună la reşedinţa lui Pitt din California, dar nu i-a cunoscut, încă, pe copiii săi. Şi ea are doi copii adoptaţi, pe August şi Jackson.
Adevarul mai notează că zvonuri despre faptul că cei doi s-ar întâlni în secret au existat şi în 2017, fiind dezminţite, însă, la mimentul respectiv.
După cum se ştie, Brat Pitt şi Angelina Jolie, odinioară unul dintre cele mai populare cupluri de la Hollywood, s-au despărţit în urmă cu circa 3 ani, divorţul fiind finalizat, însă, abia anul trecut.
Dacă Angelina s-a dedicat în totalitate celor 6 copii ai cuplului şi acţiunilor caritabile, despre relaţiile amoroase ale lui Brad au existat numeroase speculaţii în spaţiul public, numele său fiind asociat, între altele, cu cel al actriţei americane Kate Hudson (38 de ani), cu al modelulului australian Elle Macpherson (53 de ani), cu al actriţei britanice Ella Purnell (21 de ani), dar şi cu al profesoarei universitare Neri Oxman (42 de ani). Informaţiile au fost dezminţite, însă, de fiecare dată.