„Rondul de noapte", cel mai nou film semnat de cineastul român Iosif Demian, va putea fi văzut începând de duminică la Cinema Palace Oradea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, regizorul Iosif Demian locuieşte în prezent în Sydney, Australia, unde s-a stabilit după ce a plecat din România în vremea regimului comunist. Acesta a deranjat autorităţile de la acea vreme cu filmele sale incomode.

„Filmului său de debut, «O lacrimă de fată», ce a fost prezentat în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes (Un Certain Regard, 1982). Au urmat apoi alte filme premiate și apreciate de public, precum «Baloane de curcubeu», «Lovind o pasăre de pradă», «Piciu»", se arată în comunicat.

Cel mai nou lungmetraj al său, „Rondul de noapte", produs de Mandragora şi distribuit în România de Iadasarecasa, prezintă povestea unor actori aflaţi la o ultimă repetiţie dinaintea premierei unui spectacol care se întinde până târziu în noapte. Un detaliu aparent neimportant tulbură euforia reuşitei. Cabinele actorilor și toaletele sunt închise, iar garderoba a dispărut fără vreo explicaţie. Forţaţi de împrejurări, personajele părăsesc clădirea teatrului și ies în stradă purtând costumaţia lor din spectacol.

Fără accesul la propria îmbrăcăminte, fără acte sau bani, fără telefoane mobile sau cheile de la maşină, actorii se simt depăşiţi de situaţie. Își dau seama că sunt aruncaţi în necunoscutul nopţii.

„Acest film realizat de mine propune o suită de controverse neintenţionate de care nu m-am ferit şi de care nu mă dezic. Vine o vreme când se termină tot, pleci fără telefon, fără maşină, fără acte personale. Fără propriile tale haine. Ce va urma rămâne un mister. Dacă vreţi să aflaţi ce li s-a întâmplat unora, vizionaţi «Rondul de noapte»", a transmis Iosif Demian.

Acesta va fi prezent la Cinema Palace, la premiera filmului, duminică, la ora 17, iar la final va răspunde întrebărilor și curiozităţilor celor prezenţi.

Din distribuţia filmului produs de Anca Puiu, Smaranda Zărnoianu, Kantor Laszlo şi Kulcsaz Zsuzsa fac parte actorii: Mátray László, Ilinca Hărnuţ, Toma Cuzin, Manuela Hărăbor, Bogdan Zsolt, Ada Condeescu. Iosif Demian semnează scenariul, imaginea şi regia, Lemhenyi Reka montajul, Damokos Csaba scenografia, iar Oana Păunescu costumele.

Trailerul filmului: 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!