Tragedie de proporţii și imagini de coșmar în Pakistan. O cisternă s-a răsturnat şi a explodat, după ce localnicii veniseră să adune combustibilul, iar la un moment dat unul dintre ei a vrut să îşi aprindă o ţigară. Cel puţin 148 de oameni au murit, iar alte 50 de persoane au fost rănite grav.

Potrivit HotNews.ro, care citează Reuters, cisterna transporta produse petroliere şi s-a răsturnat când încerca să ia o curbă strânsă în oraşul Bahawalpur.  O mulţime de oameni se adunase acolo ca să adune combustibilul, iar deşi au înconjurat zona, poliţştii au fost copleşiţi de numărul celor care voiau să îşi umple canistrele.

"Potrivit primelor informaţii, cineva a încercat să aprindă o ţigară, apoi combustibilul de pe jos a luat foc, ducând la explozia cisternei", a declarat Jam Sajjad Hussain, purtător de cuvânt al serviciitor de salvare. 

Martorii spun că circa 30 de motociclete şi scutere cu care veniseră localnicii la faţa locului au fost carbonizate, iar opt alte vehicule au fost distruse. Multe dintre cadavre sunt prea arse pentru a se şti cine au fost, a precizat un reprezentant al serviciilor de urgență.

Victime cu arsuri, mai multe în stare critică, au fost duse cu elicoperele la spitalele din zonă. Pompierii s-au luptat două ore cu flacarile până să reuşească să le stingă.