Potrivit unui comunicat transmis marţi, municipalitatea a finalizat săptămâna trecută amenajarea parcării din zona cuprinsă între Piaţa Obor şi hipermarketul Real.

"Lucrarea s-a finalizat cu realizarea marcajelor şi a indicatoarelor, rezultând astfel 382 de locuri de parcare", se arată în comunicat.

Amenajarea parcării a început anul trecut, iar lucrările au fost executate de firma Selina, în cadrul programului de amenajare parcări în municipiu. Valoarea estimată a lucrărilor de execuţie este de aproximativ 2.500.000 lei.

Potrivit Mirelei Macra, consilier la biroul de presă al Primăriei, cu această sumă a fost amenajat un teren de aproximativ 12.000 de metri patraţi, din care 5.000 de mp au fost folosiţi pentru parcare.

"Înainte aici era un teren viran pe care stătea apa, iar pe această suprafaţă s-a realizat şi canalizarea pluvială, s-a turnat balast stabilizat, precum şi două rânduri de mixtură asfaltică. Apoi întreaga suprafaţă a fost bordurată şi asfaltată", a precizat Macra.