După ce săptămâna trecută a luat la pas asociaţiile de proprietari din Oradea, o echipă de angajaţi ai Primăriei, condusă de viceprimarul Mircea Mălan, a început, miercuri, premierea celor mai "eco" asociaţii. Mai precis, au fost alese 20 de asociaţii care dovedesc că sunt locuite de oameni gospodari şi au spaţiile verzi întreţinute, incintele pentru containere şi pubele curate, iar aleile şi parcările măturate. Asociaţiile alese nu au fost împărţite într-o ierarhie, ci premiate egal, fiecare cu câte un trimmer pentru tuns iarba, o greblă şi o lopată.

Premierea s-a făcut cu sprijinul firmei Eco Bihor, administratorul depozitului de deşeuri al oraşului, şi a început la Biserica Ortodoxă Sfântul Apostol Andrei, care şi-a umplut cu gazon, copaci şi flori spaţiile verzi din jur. "Luaţi-o ca o glumă, dar aşa arată spaţiul îngrijit de noi şi aşa arată cele îngrijite de Primărie", a spus preotul Vasile Bota, arătând spre curtea bisericii şi spre scuarul din vecinătate, plin de frunze uscate.

Premii a primit şi Asociaţia 144 Constantin Brâncuşi, care are o parcare mare şi curată, iar spaţiile verzi pline de pomi. "Încă nu sunt implicaţi toţi locatarii în acţiunile de curăţenie, dar sperăm că vor fi", a spus şeful asociaţiei, Florian Balmoş.

Un exemplu de urmat este şi Asociaţia Lacul Roşu, de pe strada Zimbrului nr. 3, care a găsit o soluţie ingenioasă pentru ţarcurile cu pubele: le-a închis cu un sistem cu cartelă. Locatarii din cele 10 blocuri din asociaţie folosesc cartelele cu care intră în casa scării şi pentru a deschide ţarcul. Apoi, îşi aruncă deşeurile reciclabile în recipientele cu capac galben, respectiv gunoaiele menajere în containerele cu capac negru, iar la ieşire uşa se închide automat după ei. Astfel, oamenii nu au nevoie de o altă cheie pentru ţarc, dar totuşi acesta este continuu închis, iar oamenii străzii nu pot împrăştia gunoaiele.

Celelalte 18 asociaţii premiate sunt Aluminei M6, Viitorul (str. Lăpuşului 27), Ibsen (str. Aleea Călinului), Păsărilor (str. Richard Wagner nr. 2), Constantin Noica nr. 15/A, Veneţia (str. Grădinarilor), Barierei nr. 22, Sovata 50 Crişul Repede, Sovata 45/A, Magnolia nr. 2 (Transilvaniei nr. 18), Sanda 141 (str. Mehedinţi), Dacia 108, Dacia 110, Meşteşugarilor 208, Splaiul (str. Splaiul Crişanei nr. 20) şi Grigore Ureche. Reprezentanţii acestora sunt aşteptaţi la Primărie vineri, de la ora 14.30, pentru a-şi ridica premiile.