Încă 108 îmbolnăviri cu Covid-19 au fost descoperite în judeţul Bihor în urma prelucrării a 882 de teste, au anunţat, joi dimineaţa, reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi cei ai DSP Bihor. De asemenea, în secţiile Covid s-au înregistrat încă 4 decese, astfel că bilanţul a urcat la 973 de la debutul pandemiei.
882 de teste
Cele 108 cazuri noi au fost identificate la persoane din Oradea, Marghita, Sântandrei, Sâniob, Lăzăreni, Şimian, Valea lui Mihai, Sânmartin, Spinuş, Tinca, Diosig, Sălacea, Curtuişeni, Borş, Rieni, Gepiu, Girişu de Criş, Olcea, Diosig, Sălard, Măgeşti, Vaşcău, Bulz, Borod, Brusturi, Copăcel, arată sursele BIHOREANULUI.
Cazurile au fost diagnosticate după prelucrarea, de miercuri dimineaţa până joi dimineaţa, a 882 de teste, cu aproape 300 mai multe decât cele raportate cu o zi înainte, când, chiar şi aşa, au fost găsite 152 de cazuri Covid.
Dintre bolnavii de Covid, 47 sunt internaţi în secţiile de Terapie Intensivă.
Oradea - incidenţă 2,84
Numărul total al cazurilor din Bihor de la debutul pandemiei a urcat la 22.485. Dintre acestea, 20.315 au fost declarate vindecate, cu 66 mai multe decât în ziua precedentă.
În Bihor sunt, joi, 1.197 de cazuri active de infecţie cu SARS-CoV-2, au mai transmis autorităţile locale.
Dintre acestea, 641 sunt în Oradea, iar astfel incidenţa a urcat la 2,84 cazuri noi la mia de locuitori, municipiul fiind aproape de a intra în "scenariul roşu", care ar închide activitatea în spaţiile interioare ale restaurantelor şi cafenelelor, dar şi activitatea în sălile de spectacole.
În "scenariul roşu"
Şase oraşe şi comune din Bihor se află în "scenariul roşu": Sălacea (incidenţă 10,09), Valea lui Mihai (6,81), Spinuş (6,55), Şimian (4,56), Şuncuiuş (3,92) şi Sântandrei (3,51).
Aproape 20.000 de bihoreni imunizaţi
Campania de vaccinare continuă în Bihor. De la debutul acesteia, 19.357 de bihoreni au primit ambele doze de vaccin (deci şi rapelul), fiind folosite serurile Pfizer BioNTech, Moderna şi Astra Zeneca.
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 1.880 de persoane. În total, judeţul Bihor a primit până acum 61.796 de doze de vaccin anti-Covid, fiind administrate 57.731 de doze. Au fost înregistrate 37 de reacţii adverse.
Poliţiştii şi jandarmii au făcut şi în intervalul 10 martie, ora 8 – 11 martie, ora 8 mai multe controale pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, inclusiv la societăţi comerciale şi în mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale, dintre care 75 cu avertisment scris şi 59 cu amenzi în valoare de 21.000 lei.