Bihorenii şi turiştii care ajung de săptămâna viitoare la Muzeul oraşului Oradea din Cetate pot vizita şi expoziţia alcătuită din cele mai reuşite imagini suprinse anul trecut de fotoreporterii din judeţele Bihor şi Hajdú Bihar.

Expoziţia a fost vernisată sâmbătă, iar în cadrul evenimentului au fost premiaţi şi fotojurnaliştii care realizat imaginile.

O tradiţie

Evenimentul de premiere a fost unul restrâns, date fiind regulile impuse de pandemie. Gazdă a fost fotograful Ştefan Tóth, preşedintele Asociaţiei "Euro Foto Art", alături de care au stat şeful Muzeul oraşului Oradea (secţie a Muzeului Ţării Crişurilor), istoricul Ioan Ciorba, expertul media Stanik István din Debreţin și directorul zonei de vest a Summit Agro România, Adrian Dan Isoc. 

Concursul Cupa fotoreporterilor a avut loc în cadrul celei de-a X ediţia a Festivalului Fotografiei Internaţionale "Carol Pop de Szathmári - Szathmári Pap Károly" şi a reunit 72 de instantanee surprinse de 14 fotojurnalişti. "În urmă cu 7 ani mi-am dorit organizarea acestei competiţii, pentru a recompensa talentul fotoreporterilor prin organizarea unei expoziţii comune, în care să fie prezentate cele mai reuşite fotografii de la evenimentele care au marcat anul precedent", a spus Tóth.

El a observat şi că numărul participanţilor de la BIHOREANUL este în creştere față de ultimele ediţii, anul acesta fiind 3 premianţi din cadrul redacției, fotojurnaliştii Szilágyi Lóránd, Paul Lelea şi Mădălina Sim.

Expuse la muzeu

După ce a lăudat nivelul ridicat al lucrărilor ediţiei, preşedintele a înmânat primele premii. Cel mai important, Cupa Fotoreporterilor, a fost obţinut de Kiss Annamarie (de la Hajdú-Bihari Napló), pentru cele mai reuşite imagini înscrise în concurs, între care și una în care o tânără sărută un hipopotam pe bot. 

Celelalte două cupe, "SummiAgro" şi "Casa Partium", au ajuns la fotoreporterul BIHOREANULUI Szilágyi Lóránd şi la fotojurnalista Camelia Buşu de la Jurnalul Bihorean.

Între lucrările lui Szilágyi Lóránd se numără una în care apare fostul ministru al Sănătăţii, medicul Ritli Ladislau, care îşi încurajează consoarta în timp ce aceasta este vaccinată anti-Covid, chiar la debutul etapei a doua de vaccinare din ianuarie anul trecut.

Ştefan Tóth a oferit şi un premiu al juriului, care a ajuns la fotograful independent Ovi D. Pop, cunsocut pentru imaginile sale, dar și datorită recunoașterii internaționale. Între fotografiile sale poate fi văzută și un instantaneu de la un meci de baschet al echipei CSM, realizat dintr-un unghi inedit, de deasupra coșului. 

Următoarele premii acordate au constat în medalii "Carol Pop De Szathmári". Astfel, medalia de aur a revenit fotoreporterului Kandert Szabolcs Zorán Debreţin de la Dehir.hu, medalia de argint reporterului BIHOREANULUI Paul Lelea şi medalia de bronz lui Farkas László de la portalul Denagy.hu.

O imagine apreciată a lui Paul Lelea este una realizată la Aeroportul Oradea, în octombrie 2021, când cinci pacienţi infectaţi cu Covid-19 au fost aduşi în oraş cu un avion Hercules, pentru a fi transferaţi de SMURD în Ungaria, după ce spitalele din România au ajuns neîncăpătoare.

Ultimele premii, şapte plachete "Carol Pop de Szathmári" au ajuns la fotoreporterii: Remus Toderici (Crişana) Daniel Bureţia - Oradea (Romania TV), Mădălina Irina Sim - Oradea (BIHOREANUL), Csíki János - Oradea (denagy.hu), Ciucur-Losonczi Antonius - Oradea (Bihari Napló), Kocsi Csaba – Berettyóújfalu  (HU) - (Várad) şi Mikula Szilvia - Debreţin (dehir.hu).

Între fotografiile realizate de Mădălina Sim şi expuse se află una cu un tânăr refugiat din Siria, Omar Dalil, care este felicitat de mama şi sora sa la festivitatea de absolvire a Facultăţii de Medicină din Oradea în iulie 2021.

Expoziţia fotojurnaliştilor bihoreni poate fi vizitată gratuit până în 7 martie la sediul Galeriei "Euro Foto Art", de la etajul 1, din Muzeul oraşului Oradea, fiind deschisă de marţi până duminică între orele 9 şi 17. În luna mai expoziţia va fi mutată în Debreţin.

Vezi evenimentul de premiere: