Primăria Oradea este nominalizată la cea de-a treia ediţie a Galei Forbes Best Cities, care va avea loc marți, 26 iunie 2018, la Hotel Intercontinental, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate “cele mai smart orașe din România”, adică acele orașe care au reușit să obțină performanțe financiare, sociale și contribuie la dezvoltarea economică a regiunii.

Printre primăriile nominalizate și premiate în cadrul Galei Forbes Best Cities se numără, pe lângă municipalitatea orădeană, şi Primăria Iași, Primăria Bacău, Primăria Timișoara, Primăria Oradea, Primăria Sibiu, Primăria Arad, Primăria Alba Iulia, Primăria Ploiești ş.a.

Potrivit organizatorilor, gala de premiere a fost gândită ca un eveniment de înaltă ținută, care vine în completarea ediției print, cu acelasi nume, lansată de Forbes România - Top Forbes Best Cities.

“Acest top propune cele mai bune orașe pentru business, care au investit atât în segmentul economico-social, prin investiții proprii și prin atragerea celor străine, cât și în zona green, aplicând politici de mediu în dezvoltarea eco-urbană. Top Forbes BEST CITIES promovează și companiile care au reușit să obțină performanțe financiare, sociale și au un rol important în dezvoltarea economică a regiunii în care își desfășoară activitatea, totodată protejând și mediul înconjurător”, arată un comunicat al revistei.

Forbes România este cea mai vândută publicație de business din România și este editată de compania BP Publishing Media, recunoscută de către Forbes Media ca fiind cea mai dinamică și creativă franciză a Forbes la nivel mondial. În această perioadă, brandul Forbes s-a dezvoltat accelerat pe piața românească, fiind reprezentat prin intermediilor publicațiilor lunare Forbes România și ForbesLife România, al revistei trimestriale de lux și atitudine Up by Forbes România, precum și al proiectelor speciale Forbes Kids sau Forbes 500. Acestor ediții tipărite li se adaugă proiecte speciale în zona digitală și peste 20 de evenimente anual.