Actrița americană Vanessa Hudgens se află în Oradea! Starul din celebrele filme din seria High School Musical a postat, duminică, pe Instagram mai multe imagini din centrul oraşului, inclusiv o fotografie cu ea cocoțată pe ansamblul din jurul statuii lui Mihai Viteazul.

Vanessa Hudgens, în vârstă de 29 de ani, a postat la "story" pe Instagram că se află într-un "road-trip", adică într-o excursie. Ea este însoțită de o prietenă. 

Ulterior, ea mai postat fotografii din centrul Oradiei, cu descrierea "România". De asemenea, actriţa a distribuit şi o scurtă filmare din pasajul Vulturul Negru.

Vanessa Anne Hudgens s-a născut în iarna anului 1988, în California, fiind o cântăreață și actriță apreciată. A debutat în anul 2003 , la doar 15 ani, și a apărut în filmele Thirteen și Thunderbirds.

Cel mai mare succes al ei l-a reprezentat, însă, participarea în filmele High School Musical. În afară de High School Musical, Hudgens a jucat în mai multe filme și seriale Disney Channel. A apărut în filmele Bandslam (2009), Beastly (2011), Sucker Punch (2011), Journey 2: The Mysterious Island (2012), Spring Breakers (2013) și Machete Kills (2013). De asemenea, a primit rolul principal în musicalul Gigi de pe Broadway, în 2015 și rolul lui Rizzo în Grease: Live în 2016.

În ce privește cariera muzicală, în 2006 Vanessa Hudgens a lansat un album, intitulat V. Cel de-al doilea album, Identified, a fost lansat pe 1 iunie 2008 și s-a bucurat de mai mult succes comercial.