În iunie se împlinesc doi ani de la alegerile locale. Cei care m-aţi votat aţi făcut-o probabil din mai multe considerente. Nu eraţi interesaţi de politică; dar pentru că am respectat ceea ce am promis în 2008 şi pentru proiectele realizate în primul meu mandat, aţi considerat că merită să-mi acordaţi votul. Sau eraţi simpatizanţi PNL şi PSD care formau USL. Vă mulţumesc pentru încredere!

În aceşti doi ani, am lucrat la proiectele care, o dată realizate, vor schimba faţa oraşului: reabilitarea reţelelor de apă, termoficare şi canalizare, centrul oraşului, Piaţa Rogerius, pasajele peste centură, drumurile din oraş şi multe altele. La unele dintre ele lucrările au început, la altele vor începe până în toamnă, fiind finanţate din bani europeni. Am fost sprijinit de colegii din primărie şi de consilierii PNL şi PSD din Consiliul Local. Ne respectăm astfel angajamentele pe care le-am făcut la alegerile locale. Le mulţumesc tuturor celor care au susţinut proiectele oraşului.

Se termină campania şi duminică sunt alegerile europarlamentare. Ar fi trebuit să discutăm de Uniunea Europeană, despre modul în care problemele noastre îşi pot găsi rezolvarea prin proiecte europene şi nu să asistăm la scandalurile politice interne sau la înjurăturile dintre cei mai importanţi oameni în stat. Această campanie nu a făcut decât să-i îndepărteze şi mai mult pe români de lumea politică. Am încercat în această situaţie să prezentăm mizele europene ale acestei campanii, atât cât a fost posibil. Mulţi dintre cei care m-aţi votat vă gândiţi probabil dacă să vă duceţi sau nu la vot. Vă îndemn, cu toată convingerea, să vă duceţi să votaţi.

Din respect pentru colaborarea pe care am avut-o în Consiliul Municipal cu colegii din PSD şi cu unii reprezentanţi ai guvernului, celor care m-au votat şi care sunt simpatizanţi ai PSD nu le pot spune altceva decât să-şi susţină partidul. În plan local, lucrurile n-au mers ca pe roate în colaborarea noastră, dar putem merge înainte în interesul oraşului.

Celor care sunt simpatizanţii PNL le cer să vină la vot, cu prietenii şi apropiaţii şi să voteze lista Partidului Naţional Liberal. Partidul nostru nu este unul perfect. Nu toţi oamenii noştri care au ajuns pe funcţii publice şi-au făcut datoria aşa cum ar fi trebuit. Dar cu mijloacele şi priceperea pe care a avut-o, acest partid a luptat întotdeauna, de la putere sau din opoziţie, pentru democraţie şi pentru o viaţă mai bună pentru fiecare.

Nu v-am oferit posturi şi contracte publice sau alte avantaje. Dar pentru faptul că v-aţi pus obrazul pentru noi şi ne-aţi făcut campanie, s-au realizat în Oradea, în aceşti ani, o stradă asfaltată în plus, un pod care poate altfel n-ar fi existat, un parc în locul unui cimitir sau o parcare în fiecare cartier. Am încercat să nu vă pun în situaţii neplăcute pentru că sunteţi susţinător al liberalilor în Oradea şi Bihor, respectându-ne promisiunile. Dacă am reuşit acest lucru, faceţi şi de data asta ceea ce trebuie: mergeţi şi votaţi!

Ştiu că cei mai mulţi dintre cei care m-aţi votat nu sunteţi preocupaţi de politică. Nici nu-i de mirare la modul cum se comportă unii dintre cei care deţin funcţii publice. Ştiu însă că vreţi să trăiţi decent într-o ţară normală. Primul impuls e să nu vă duceţi la vot. Ar fi o greşeală, pentru că dacă nu vă duceţi, faceţi exact jocul acestora şi al partidelor lor care se bazează exclusiv pe reţelele clientelare.

Dacă vreţi să votaţi partidul care a făcut cele mai multe lucruri pentru Oradea în aceşti ani, atunci votaţi PNL! Orice s-ar spune, PSD-ul n-a făcut nici înainte, nici în ultimii doi ani de zile mare lucru pentru Oradea şi judeţul Bihor. Mai au timp, fiind la guvernare, să-şi corecteze acest comportament şi să facă ceva. Nu e clar însă dacă unii lideri judeţeni ai PSD sunt convinşi că fac voturi propunând şi susţinând proiecte care dezvoltă acest judeţ, sau câştigă mai mult blocând proiectele altora.

E adevărat că, în aceşti ani, proiectele care s-au realizat nu au depins doar de PNL, ci şi de alte partide care au fost la guvernare, UDMR şi PDL, dar motorul acestora a fost şi este Partidul Naţional Liberal. Dacă vreţi ca vocea Oradiei să fie auzită la Bucureşti, atunci votaţi PNL!

Poate nu vă preocupă strict problemele locale, dar vă interesează ce se întâmplă la nivelul ţării. Aceste alegeri sunt o pregătire pentru prezidenţiale iar pentru PSD şi Victor Ponta voturile bihorenilor sunt foarte importante. N-au venit atâţia demnitari pesedişti în Bihor în doi ani, câţi au venit în aceste zile. Sper să nu fi trecut doar în campanie pe aici ci să ia act şi de problemele noastre.

Cei care ştiţi cum a guvernat PSD-ul între 2000 şi 2004, nu cred că vă doriţi să avem un preşedinte, un prim-ministru şi un guvern PSD. După ceea ce fac, PSD şi Victor Ponta nu se preocupă de guvernarea României, ci doar de câştigarea totală a puterii. Nu poţi lucra pentru ţară de la televizor. Nu poţi face ce trebuie dacă vrei ca tot ce faci să dea bine. Nu cred că doriţi o Românie condusă aşa. Pentru asta însă trebuie să ieşiţi să votaţi.

Ştiu că aveţi rezerve legate de atitudinea PNL din această ultimă perioadă. V-aţi aşteptat mai mult de la miniştrii noştri; vă dau dreptate. În condiţiile în care Uniunea Social Liberală practic nu mai funcţiona, în condiţiile în care proiecte pe baza cărora se formase USL intraseră în impas (vezi descentralizarea), în condiţiile în care deciziile se luau în guvern iar răspunderea pentru ele era pasată parlamentului (vezi Roşia Montană), mai avea rost să rămânem la o guvernare care nu făcea nimic din ce ne-am angajat? Cred că am luat o decizie corectă, dar trebuia s-o explicăm mai bine. Ca să înţelegeţi cum s-au comportat faţă de noi pesediştii, gândiţi-vă cum încearcă să-i păcălească pe cei mai slabi de înger cu "USL trăieşte", deşi au făcut tot ce era posibil să strice acest proiect.

Singura soluţie pentru a nu ajunge toată puterea în mâinile PSD este să existe un candidat puternic pe partea dreaptă, un candidat care să-i adune pe români în jurul lui. Nu ştiu dacă acest candidat va fi Antonescu sau Iohannis, dar avem obligaţia să oferim românilor o alternativă la PSD.

Partidul Naţional Liberal este alternativa reală.

Dacă aţi avut încredere în mine atunci când m-aţi votat, puteţi avea şi acum.

Votaţi PNL! Pentru Oradea şi pentru România

Ilie Bolojan
Primarul municipiului Oradea

(advertorial)