Un rol important în păstrarea conştiinţei naţionale şi a desăvârşirii Marii Uniri l-au avut capii celor două biserici româneşti din Oradea: Roman Ciorogariu, primul episcop ortodox al Oradiei după Unire, şi Radu Demetriu, episcopul greco-catolic de Oradea, care a prezidat Marea Adunare Națională din Alba Iulia. Azi, statuile celor doi vor fi dezvelite şi sfinţite în Piaţa Unirii din Oradea. BIHOREANUL vi-i prezintă pe scurt:

Sosit din Pecica, Roman Ciorogariu (1852-1936) a fost cel care a reînnodat tradiţia ortodoxă în Oradea, după două secole. Ales vicar eparhial în 1917, s-a îngrijit de organizarea consistoriului şi de reorganizarea Consiliului Naţional din Bihor. Ca preşedinte al Consiliului, Ciorogariu s-a aflat în fruntea treburilor administrative locale până în 1919. După Unire a fost ales primul episcop ortodox al Oradiei.

A înfiinţat revista  "Legea Românească", Tipografia Diecezană şi Academia Teologică Ortodoxă orădeană. A sprijinit financiar văduvele şi orfanii de preoţi, dar şi ridicarea unor biserici. Distins de Regele Ferdinand I, a fost membru de onoare al Academiei Române şi ofiţer al Academiei Franceze.

Originar din Alba, Radu Demetriu (1862-1920) a studiat Filologia şi Teologia în Roma, iar apoi a funcţionat ca profesor şi paroh greco-catolic în Bucureşti. A participat la misiuni diplomatice în Vatican, a fost episcop de Lugoj, iar între 1903 şi 1920 a fost episcop greco-catolic de Oradea. În 1 decembrie 1918 a prezidat Marea Adunare Naţională din Alba Iulia, unde a fost hotărâtă Marea Unire.

Din averea personală a mobilat sediul episcopal şi a susţinut construirea bisericilor din Prisaca şi Pocola şi repararea celor din Delani, Finiş, Uileacu de Beiuş. A fost ucis în atentatul cu bombă din Parlamentul României din 8 decembrie 1920.


VA URMA...
Regele se întoarce în Oradea

După ce Armata Română a marşat prin Transilvania, integrând-o în Regatul României, Regele Ferdinand şi Regina Maria s-au deplasat în principalele sale oraşe. Pe 23 mai 1919, Oradea a primit vizita oficială a familiei regale, care a pecetluit alipirea Bihorului la Regat. Vizita a fost pe cât de simbolică, pe atât de plină de fast, umplând centrul urbei. A fost o adevărată sărbătoare, care se vrea rememorată cum se cuvine, la împlinirea a 100 de ani.

Programul evenimentelor pregătite pentru 23 mai 2019 de Primăria Municipiului Oradea va cuprinde, printre altele, o defilare de costume populare a comunelor bihorene, un concert folcloric cu Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu şi Ionuţ Fulea, o expoziţie în care vor fi expuse inclusiv Coroana de Fier, Sceptrul Regal şi documente originale ale Regelui Ferdinand cu privire la eliberarea Transilvaniei.

Pentru sărbătorirea celor 100 de ani de la vizita regală, Primăria a comandat şi realizarea unei statui a Regelui Ferdinand, monument care, conform unei Hotărâri a Consiliului Local din 2018, ar urma să fie amplasat în Piaţa Unirii, în locul statuii lui Mihai Viteazul. De altfel, monarhul a mai avut o statuie aici, dezvelită în noiembrie 1924, la comanda generalului Traian Moşoiu. În septembrie 1940, înainte de intrarea trupelor maghiare în Oradea, când se evacuau bunurile de valoare materială, statuia lui Ferdinand a fost trimisă la Beiuş, noua reşedinţă a judeţului.

Mai rămâne de văzut dacă timpul scurt rămas până în 23 mai va fi destul pentru ca Primăria să mute statuia lui Mihai Viteazul şi să o amplaseze pe cea a regelui...

Statuia Regelui Ferdinand