România celebrează în 2023 Centenarul nașterii Monicăi Lovinescu, jurnalistă, critic literar și cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.

Universitatea din Oradea se alătură instituțiilor care marchează această aniversare, iar joi îi invită pe toți bihorenii curioși să participe la un eveniment dedicat lui Lovinescu.

Potrivit unui comunicat al UO, la evenimentul omagial vor fi abordate teme precum viața Monicăi Lovinescu, opera, anii de exil și cei ai comunismului românesc. Întâlnirea este programată la ora 12, în sala de conferințe a Bibliotecii Universității.

„Organizatorii, Biblioteca Universității din Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, le-au pregătit celor care vor lua parte la eveniment și trei surprize. Jurnalista, editoarea și scriitoarea Doina Jela urmează să susțină o intervenție filmată în cadrul conferinței. Vocea Monicăi Lovinescu va putea fi auzită, așa cum a fost ea imortalizată într-o înregistrare de la „Europa Liberă”, realizată în ianuarie 1989. Iar, în holul bibliotecii, urmează să fie organizată o expoziție care va aduna cărți și publicații editate în anii exilului parizian de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca”, a transmis Universitatea.

Cuplul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca are o legătură specială cu Universitatea din Oradea. Biblioteca celor doi intelectuali români se află, din anul 2010, în fondul Bibliotecii studențești.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!